Octavian Andronic
Cronologie comentată a mileniului III
Vol. 3 – Separația palatelor
Fundația AlegRo
La finele anului care a trecut, de sub teascurile tipografiei „SEMNE-ARTEMIS” a ieșit cel de-al 4-lea volum al „Cronologiei comentate a mileniului 3” a jurnalistului Octavian Andronic.
Demarată cu trei ani în urmă, seria apărută sub egida Fundației AlegRO își propune să readucă în actualitate evenimentele din primul deceniu al noului secol și mileniu, pe baza comentariilor publicate zilnic în această perioadă în mai multe publicații naționale. După volumele dedicate anilor 2000 („Schimbarea schimbării”), 2001 („Zodia Delfinului”), 2002 („Capitalismul de cumetrie”), cel dedicat anului 2003 („Separația palatelor”) pune sub lupa analistului evenimentele contradictorii și controversate care s-au petrecut la mijlocul guvernării social-democrate. Volumul cuprinde, pe lângă cele peste 250 de articole, o cronologie a evenimentelor, un index de nume și o selecție a celor mai inspirate caricaturi cu tematică politică publicate de autor (sub genericul „ANDOgrafia zilei”) în aceeași perioadă. Proiectul va continua cu apariția, în 2014, a altor două volume, dedicate anilor 2004 („Continuitate vs alternanță”) și 2005 („Soluția imorală”), seria urmând a fi încheiată în 2016. „Cronologiile comentate ale lui Octavian Andronic – scrie Octavian Știreanu în cuvântul înainte – nu sunt simple enumerări de evenimente, în ordinea defășurării acestora – așa cum se mai întâlnesc prin librării –, ci reflecții inedite asupra lor. În acest fel, «cronologiile» devin un fel de «metodologii» pentru înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat mai semnificativ în perioada de timp respectivă. Punând accentul pe comentariu și nu pe calendar, cartea nu este o culegere de evaluări post-factum asupra unor fapte sau evenimente, ci reprezintă chiar cronica acestora, scrisă în timp real. Autorul scrie, nu reconstituie. Comentariile sale prelungesc evenimentul, nu-l reînvie. Autorul nu-și ia răgazul judecăților posterioare, proprii scrierilor de natură istorică. Evaluările sale sunt făcute la cald, angajându-i pe loc spiritul de observație, capacitatea analitică și forța asociativă. Cronologiile lui Ando sunt simultan informație și comentariu, fapte și opinie.”
Henri Troyat
Ivan cel Groaznic
Editura Corint
Traducere din limba franceză și note de Sanda Grigoriu. Cuvânt-înainte de Zoe Petre. Postfață de Doru Dumitrescu. Cartea pe care venerabilul prozator francez de origine rusă, Henri Troyat – membru al Academiei franceze vreme de o jumătate de veac, din 1958 și până la dispariția sa în 2007 – o consacră acestui sumbru personaj este fascinantă tocmai fiindcă reușește nu doar să reflecte mulțimea de aspecte cât se poate de contradictorii ale acestui complicat personaj, ci și să-i restituie acestuia o coerență și o autenticitate greu de bănuit la prima vedere. […]
Regăsim astfel, dincolo de fiorul inevitabil pe care un personaj în egală măsură strălucit și sinistru îl răspândește din paginile unei cărți care poate fi citită și ca un thriller istoric, temele unei propagande imperiale ale cărei ecouri nu s-au stins până azi. Înțelegem mai bine de ce, în plin război, Stalin a încurajat, dacă nu cumva a comandat chiar, un film despre Ivan cel Groaznic. Emblematic pentru aspirația, niciodată lipsită de frustrări, care împinge Rusia când să-și afirme, când să-și nege apartenența la Europa; emblematic pentru un imperialism de coloratură mistică și savantă deopotrivă, ca și pentru echilibrul mereu instabil dintre ispitele Orientului și valorile occidentale, politician talentat și călău fără scrupul, Ivan Goznîi este, cum îl arată și porecla prefăcută în renume, un personaj istoric fascinant și amenințător.
Henry Troyat (Lev Tarasov), cunoscutul scriitor francez de origine rusă, s-a născut la Moscova în 1911. Cartea sa debut, Faux Jour (1935), este remarcată de critica literară și primește un premiu, după care scrie Le Vivier, Grandeur nature, La Clef de voûte și L’Araigne, distinsă cu Premiul Goncourt în 1938.
Publică apoi mari fresce istorice: Tant que la Terre durera (7 vol.), Les Semailles et les Moissons (5 vol.) și La Lumière des Justes (5 vol.). Bogata sa operă literară include de asemenea nuvele, biografii (Pușkin, Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Ecaterina cea Mare, Petru cel Mare, Cehov, Turgheniev, Gorki, Flaubert, Maupassant), piese de teatru. Le Front dans les nuages (1976) marchează o revenire la prima sa manieră romanescă, iar Le Moscovite (3 vol.) și Les Héritiers de l’Avenir (3 vol.) completează ciclurile istorice.
Henri Troyat a fost ales membru al Academici franceze în 1959. S-a stins din viață în anul 2007 la Paris.
Feodor Mociulski, Deborah Kaple
Șef în Gulag
Amintirile unui ofițer sovietic
Editura Corint
Traducere de Cristina Ispas. Cuvânt-înainte de Laurențiu Constantiniu. Postfață de Doru Dumitrescu. Relatarile cutremuratoare ale lui Aleksandr Soljenitîn, Evghenia Ghinzburg si Varlam Salamov au dezvaluit întregii lumi adevărul despre teroarea din Gulag. Însă pâna acum nu a apărut niciun volum de memorii despre viața din interiorul lagărelor scris de un angajat al politiei secrete. Feodor Mociulski a fost angajat al NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne), brigadier si sef de unitate la PeciorLag, în Gulag, din 1940 pâna în 1946. Dupa razboi, a fost diplomat în China, iar mai târziu, a revenit în serviciul NKVD, în momentul în care organizatia îsi luase deja numele de KGB, pentru a servi Comitetului Central al PCUS. El este primul ofițer care vorbește despre un lagăr de muncă forțată. În vârsta de numai 22 de ani, în momentul în care a fost brigadier în lagarul de munca fortata de la PeciorLag, în tundra înghetată, nu avea decât o vaga idee despre ceea ce însemna Gulagul. A gasit acolo o lume de o inimaginabila suferinta si moarte.
„Relatarea sa reuseste sa dezvaluie întreaga hidosenie a sistemului pe care l-a servit cu loialitate.” (Mark Kramer, Harvard University)
Deborah Kaple este cercetator si lector la Departa mentul de sociologie al Universitatii Princeton si autoarea volumului Dream of a Red Factory: The Legacy of High Stalinism in China (OUP 1994).