Opera baroca este un gen de spectacol care in ultimii ani a devenit foarte la moda in randul publicului european de elita, inscriindu-se in orientarea de recuperare a stilurilor muzicale din urma cu trei-patru secole si atragand – nu in ultimul rand – prin apelul la instrumentele originare.
Din ciclul “si noi suntem europeni”, constatam cu surprindere ca pana acum la Bucuresti nu a fost prezentata niciodata pana in aceasta toamna o astfel de opera, prilejul venind odata cu Saison de musique ancienne propus in 2007 de Ambasada Frantei si Institutul Cultural Francez. A fost fara indoiala punctul culminant al acestei serii de patru concerte, adunand in sala Operei bucurestene un apreciabil numar de spectatori, majoritatea tineri atrasi de originalitatea si noutatea ofertei.
Academia baroca din Ambronay, Le carnaval et la Folie, comedie-balet in patru acte de Andre-Cardinal Destouches dupa un libret de Antoine Houdar de la Motte – aceasta a fost oferta cu care organizatorii Stagiunii de muzica veche si-au propus sa surprinda publicul din Romania. Solistii, corul, dansatorii si orchestra Academiei regale din Ambronay, dirijorul Herve Niquet, regizorul Jacques Osinski si Marie-Genevieve Masse, cea care semneaza coregrafia baroca sunt cei aflati pe genericul acestui complex spectacol. Este greu sa apreciem pe cineva in mod deosebit, pentru ca este vorba prin excelenta de un spectacol de echipa, de o originalitate deosebita.
De la infiintarea sa in 1993, Academia Baroca Europeana din Ambronay a dezvoltat acest tip de proiect care nu are echivalent in Europa, si care isi propune integrarea tinerilor artisti intr-o practica profesionala extrem de specializata, punand in scena o opera majora din repertoriul baroc, in fiecare an sub bagheta unui alt dirijor de prestigiu. Dupa Jordi Saval si William Christie, a venit randul lui Herve Niquet sa dirijeze opera aleasa pentru 2007, comedia-balet Le Carnaval et la Folie inspirata de Elogiul nebuniei de Erasmus, creatie care este chiar prima comedie muzicala reprezentata pe scena Academiei Regale de Muzica din Paris, la 3 ianuarie 1704. Distributia acestei opere baroce numara 75 de cantareti, instrumentisti si dansatori.
Tocmai inedita (pentru noi) imbinare intre muzica si dans descrie originalitatea spectacolului. Senzatia de oprire a timpului pe care o induce tipul acesta de muzica era subliniata de scenografia mizand pe ideea de tablou, incercand sa redea cat mai convingator o imaginara atmosfera din urma cu mai bine de trei secole. Farmecul sonoritatilor instrumentelor istorice imbinat cu maniera vocala non vibrato, de o aparenta dezimplicare, atrag irepresibil intr-o epoca in care patosul manifest nu lipseste din majoritatea productiilor muzicale, indiferent de gen. In urma cu trei secole, muzica, dansul, erau arte mult mai… pudice, pe cand o astfel de abordare in secolul XXI pare de-a dreptul exotica. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care sala Operei a fost arhiplina, publicul fiind compus cu precadere din tineri.