Star Storage, furnizor local de soluții de externalizare, stocare, arhivare și management al informațiilor, precum și soluții de cloud bazate pe propriul centru de date, lansează soluții GIS mobile pentru eficientizarea activității oamenilor din teren. Compania a dezvoltat soluțiile GIS mobile în vederea localizării obiectivelor, respectiv vizualizării, actualizării și completării datelor și informațiilor geospațiale aferente acestora (echipamente, clădiri, terenuri, incidente).
Soluțiile Star Storage sunt adresate echipelor aflate pe teren, care desfășoară la fața locului activități de colectare și gestionare a unei cantități mari de date și informații, în vederea transpunerii acestora într-o forma grafică care să permită vizualizarea, căutarea, planificarea, analiza și managementul eficient al datelor și informațiilor geospațiale obținute.
’’Cu ajutorul soluțiilor noastre GIS mobile, direct din teren și în timp real, organizațiile pot obține și analiza datele și informațiile geospațiale de care au nevoie, proces care în trecut era dificil de gestionat’’, a declarat Cătălin Păunescu, managing director Star Storage.
Star Storage, înființată în urmă cu 13 ani, s-a specializat în furnizarea de soluții de externalizare, stocare, arhivare și management al informațiilor, respectiv soluții de cloud bazate pe propriul centru de date. Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 22,5 mil. euro, în creștere cu 46% față de anul precedent.
Cele cinci divizii de business ale Star Storage sunt: cloud și infrastructură, producția de documente, arhivarea, soluțiile GIS și soluțiile de business. Potrivit oficialilor companiei, Star Storage a investit de la înființare circa 10 milioane de euro în centrul de date (finalizat în toamna lui 2009), dar și în centrul de producție de documente și de arhivare cu aplicațiile software aferente. Compania este controlată de Liviu Goșa și Cătălin Păunescu, acesta din urmă fiind managing director și acționarul majoritar, cu 70% din capital. În prezent compania are peste 500 de angajați.