Oficialii japonezi au prezentat, de asemenea, si un plan de 6.000 de miliarde de yeni (61 de miliarde de dolari) pentru sustinerea statelor afectate de criza economica.
Analistii sunt de parere ca aceste masuri, anuntate in cadrul reuniunii anuale a Bancii Asiatice de Dezvoltare in Bali, vor aduce astazi optimism pe pietele regionale.
“Este desigur un pas important pentru Asia pentru a-si reduce dependenta de Vest. Cu toate acestea insa, implementarea programului nu va avea impactul dorit asupra economiilor asiatice in absenta consumatorului robust american”, a declarat Kirby Daley, strategist la Newedge Group din Hong Kong.
Cine si cu cat va contribui
Potrivit programului, China si Japonia vor avea o contributie de cate 32% la fondul regional, numit Chiang Mai Initiative (Chiang Mai este numele unei localitati din Thailanda). Coreea de Sud va furniza 16% din fondurile necesare, iar restul obligatiilor financiare vor reveni Asociatiei Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN, formata din zece state).
ASEAN include Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaiezia, Myanmar, Filipine, Singapore, Thailanda si Vietnam. De asemenea, patru din cele mai bogate state din ASEAN – Malaiezia, Singapore, Indonezia si Thailanda – vor contribui cu 4% (4,7 miliarde de dolari), Filipine cu 3 procente, in timp ce Vietnamul cu mai putin de 1%.
Fondul va fi lansat pana la sfarsitul acestui an, urmand sa fie infiintata o institutie de monitorizare a economiilor din regiune, cu sprijinul Bancii Asiatice. In plus, va fi creata o garantie de 500 de milioane de dolari pentru obligatiunile corporatiste in moneda locala.
Cele 120 de miliarde de dolari vor sprijini balantele de plati in cazul in care investitorii straini isi vor retrage capitalul, cum s-a intamplat in timpul crizei asiatice din 1997-1998. Nu a fost stabilit insa care va fi moneda in care va fi infiintat acest fond, dar planul japonez separat de 61 de miliarde de dolari promoveaza utilizarea yenului.
Banca Asiatica de Dezvoltare (ADB) a avertizat ca actuala criza economica va tine mai bine de 60 de milioane de oameni din statele emergente asiatice in saracie in acest an si aproape 100 de milioane in 2010.
La randul sau, Organizatia Internationala a Muncii a estimat ca 20 de milioane de muncitori isi vor pierde slujbele in Asia.
ABD pregateste un plan de 33 miliarde de dolari pentru a oferi credite de urgenta statelor membre lovite de criza.
Stimulati consumul intern si reduceti dependenta de exporturi
Presedintele ADB, Haruhiko Kuroda, a declarat la reuniunea anuala a institutiei ca Asia trebuie sa-si dezvolte pietele de credit pentru a putea canaliza economiile statelor catre investitii si sa impiedice aparitia unei alte crize. El a adaugat ca regiunea trebuie sa incurajeze consumul si sa-si reduca dependenta de exporturi si sa cheltuiasca mai mult pentru a reduce saracia.
Kuroda a adaugat ca exporturile asiatice au cunoscut o “contractie masiva” de la inceperea crizei financiare in SUA anul trecut.
“Pe termen lung, statele asiatice au aratat ca au inceput sa nu mai puna atat de mult accent pe cresterea bazata pe exporturi, ci pe consumul si investitiile interne. Consumul intern este puternic si ar putea reprezenta iesirea din criza”, a declarat Kuroda.
Pachetele de stimulare economica, luate de fiecare stat in parte, nu vor fi insa eficiente pe termen lung pentru economiile nationale.
ADB preconizeaza o crestere a economiilor asiatice cu 4,3% in 2009, cea mai mica din ultimii zece ani, dar estimeaza o revenire la 6,3% anul viitor.
Ministrul chinez de finante si cel indian, prezenti la reuniune, au sustinut apelul presedintelui ADB. Ei au adaugat ca este nevoie de mai multe investitii in infrastructura si educatie, dar si de refacerea increderii in piete.
Politică externă
Statele asiatice se apara de criza cu 120 mld. dolari
Japonia, China si Coreea de Sud alaturi de alte zece state asiatice fac front comun in fata crizei financiare si au hotarat infiintarea unui fond de 120 de miliarde de dolari, care sa furnizeze lichiditati in cazul unor dificultati economice.