Miniștrii de Finanțe din zona euro analizează modalități de a întârzia parțial, sau în întregime, al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, dar în același timp să evite o încetare de plăți dezordonată, au declarat, miercuri, mai multe surse UE, citate de Reuters.

Întârzierea ar putea dura până după alegerile generale din Grecia, așteptate pentru luna aprilie.

Chiar dacă cea mai mare parte a elementelor pachetului financiar au fost finalizate, miniștrii de Finanțe din zona euro nu sunt mulțumiți în privința angajamentului liderilor politici eleni în privința măsurilor de austeritate și reformelor ce condiționează ajutorul financiar.

De asemenea, nu este clar dacă nivelul îndatorării Greciei raportată la PIB, în prezent de circa 160% din PIB, poate fi coborât la 120% până în 2020 prin acordul de împrumut, așa cum au cerut reprezentanții UE, FMI și Băncii Centrale Europene.

“Există propuneri de a întârzia pachetul financiar pentrru Grecia sau de a-l segmenta, astfel încât să fie evitat un faliment imediat. Vor discuta opțiunile. Există presiuni din partea mai multor state să nu se facă nimic atâta timp cât nu există un angajament clar al Greciei, care nu ar putea veni decât după alegeri”, a afirmat un oficial european informat asupra pregătirilor pentru o conferință telefonică a miniștrilor de Finanțe din zona euro, programată pentru această după-amiază.

Germania, Finlanda și Olanda sunt țările care presează pentru întârzierea pachetului financiar, au afirmat alți doi oficiali. Germania este cea mai înverșunată și vrea ca o aprobare finală să fie dată doar după alegeri.

Potrivit propunerii, un acord pentru preschimbarea de obligațiuni între Grecia și creditorii privați, prin care se vizează reducerea poverii datoriilor cu 100 de miliarde de euro, prin acceptarea unei pierderi nominale de 50% de către sectorul privat, ar putea continua în următoarele săptămâni, iar procesul ar începe în aproximativ o săptămână.

Dacă preschimbarea de obligațiuni ar fi încheiată cu succes, Grecia ar putea evita intrarea în incapacitate de plată la 20 martie, când are de răscumpărat obligațiuni în valoare de 14,5 miliarde de euro.

Aproximativ 30 de miliarde de euro din al doilea pachet financiar reprezintă “stimulente” ce urmează să fie plătite investitorilor privați pentru a-i încuraja să participe la programul de preschimbare a obligațiunilor.

Aceaste fonduri vor trebui transferate Greciei, precum și alte 30 de miliarde de euro pentru recapitalizarea sistemului bancar, dar cea mai mare parte a fondurilor nu va fi aprobată.

Una din problemele majore a segmentăruii pachetului financiar este în ce măsură investitorii privați ar fi dispuși să participe la o preschimbare de obligațiuni, dacă finanțarea pentru Grecia, care reprezintă cea mai mare parte a celui de-al doilea pachet financiar, nu este aprobată, însemnând că statul ar putea rata în viitor termene de plată.

Ca urmare, întregul pachet financiar ar putea fi întârziat până după alegeri, când există speranțe pentru un angajament clar al politicienilor eleni.