Directorii din Statele Unite ale Americii au cele mai mari salarii lunare si cele mai mari venituri totale anuale (salariul lunar plus bonusurile) din toata lumea, releva un studiu realizat de compania Mercer Human Resource Consulting.
Cercetarea, care a urmarit sa determine salariile pentru directorii financiari, de marketing si de resurse umane din 14 tari, a aratat ca directorii financiari si cei de marketing castiga in SUA de peste patru ori mai mult decat cei din India, in timp ce directorii de resurse umane au venituri de peste trei ori mai mari.
“Salariile lunare si veniturile anuale sunt mai mari in Statele Unite pentru ca acolo competitia pentru atragerea de talente este foarte mare, iar companiile trebuie sa plateasca mai mult daca vor sa aiba angajati de top”, a explicat Steve Gross, reprezentantul Mercer.
Directorii financiari
Cu un salariu anual mediu de 250.000 de dolari pe an, directorii financiari americani conduc in topul celor mai bine platiti. Ei sunt urmati de omologii lor din Canada si Marea Britanie care castiga intre 186.400 de dolari si 180.300 de dolari pe an. Nu stau prost nici directorii financiari din Hong Kong, Italia si Germania care, de asemenea, castiga in medie peste 150.000 de dolari anual. Ierarhia se schimba foarte putin cand vine vorba despre veniturile anuale. Astfel, directorii financiari americani castiga in medie 324.600 de dolari pe an, urmati de cei din Canada si Marea Britanie care primesc 262.700 de dolari, respectiv 236.600 de dolari.
In topul celor 14 tari analizate, cel mai prost stau directorii financiari din Ungaria – cu un venit lunar mediu de 59.800 de dolari si unul anual mediu de 77.500 de dolari – si cei din India care castiga 53.800 de dolari lunar si 63.800 de dolari anual.
“In multe organizatii directorul financiar este cel mai bine platit angajat, dupa CEO, in conditiile in care rolul lui in organizatie a crescut in ultimii ani, devenind tot mai important pentru conducerea companiei”, spune Mark Edelsten, director in cadrul Mercer.
Directorii de marketing
Si la aceasta categorie americani se situeaza in frunte cu un salariu anual mediu de 203.100 de dolari, de aproape cinci ori mai mult decat cei din India, care castiga 40.000 de dolari pe an. Fata de directorii financiari, cei de marketing din Canada nu mai reusesc sa ocupe pozitia a doua in top, cazand pana pe locul cinci cu un salariu mediu anual de 148.600. Ei lasa locul omologilor lor din Italia care au un salariu mediu anual de 169.100 de dolari. Locul trei este adjudecat de directorii de marketing din Marea Britanie cu 167.800 de dolari in medie pe an.
Si la categoria venituri totale anuale directorii de marketing americani sunt campioni in conditiile in care castiga 261.200 de dolari in medie pe an. Locurile urmatoare sunt ocupate de directorii din Marea Britanie (217.200 de dolari) si Germania (210.600 de dolari). Datele Mercer arata ca marketing managerii italieni au un castig mare lunar, dar nu beneficiaza de multe bonusuri astfel ca, desi pe locul doi la castigurile lunare, acestia ocupa abia pozitia a treia la categoria venituri totale anuale.
Ca si in cazul directorilor financiari, Ungaria si India ocupa ultimele locuri si in ceea ce priveste salariile si veniturile totale ale directorilor de marketing, diferenta constand in faptul ca, in Ungaria, in marketing se plateste mai bine decat in finante. Astfel, directorii de marketing castiga in medie in Ungaria 91.000 de dolari pe an (venituri totale anuale de 100.300 de dolari), in timp ce in India salariul anual este 40.000 de dolari (47.200 venituri totale anuale)
“Sa realizezi valoare din fiecare banut cheltuit pentru publicitate si marketing reprezinta un factor critic pentru multe dintre organizatii. Nivelul ridicat al salariilor pentru directorii de marketing din anumite tari reflecta faptul ca marketingul si brand managementul sunt acum considerate elemente cheie pentru performanta companiei”, a spus Edelsten.
Directorii de resurse umane
Aceasta categorie de manageri este cel mai slab platita dintre cele analizate. Evident, si in acest caz cel mai bine este sa fii director de resurse umane in Statele Unite, unde salariul mediu anual este de 175.000 de dolari, iar veniturile totale anuale pot ajunge la 219.000 de dolari. Aproape la fel de bine este si in Marea Britanie, unde directorii de resurse umane pot castiga 161.900 anual, iar veniturile totale pot ajunge la 202.500 de dolari pe an. Mai mult de atat pot castiga doar managerii germani, ale caror venituri totale pot ajunge pana la 227.500 de dolari pe an, in ciuda faptului ca salariul anual este putin mai mic decat cel oferit in Marea Britanie, adica 160.500 de dolari. Si in Brazilia, managerii de resurse umane pot beneficia de bonusuri substantiale astfel incat desi salariul mediu anual este de 134.900 de dolari, veniturile totale pot ajunge la 200.000 de dolari pe an.
Si de aceasta data, persoanele care ocupa pozitiile de directori de resurse umane in Ungaria si India castiga cel mai putin. In Ungaria salariul anual este de 57.100 de dolari (71.800 de dolari venituri totale), iar in India salariul ajunge la 47.900 de dolari (venituri totale de 55.700 de dolari).
“Bonusurile cresc veniturile pentru multi dintre directorii de resurse umane din tarile analizate. De exemplu, in Statele Unite sunt cele mai mari salarii anuale, dar cele mai mari venituri le au cei din Germania”, spune Gross. Cercetarea realizata de Mercer face parte dintr-un studiu mai amplu care va furniza date despre veniturile a 50 de pozitii in 50 de tari, date necesare com-paniilor multinationale pentru stabilirea salariilor pentru angajatii lor din diferite tari. “Aceste date globale ajuta multinationalele sa ia o decizie in legatura cu veniturile angajatilor lor si le ofera o imagine de ansamblu asupra unei tari in care vrea sa-si extinda operatiunile”, a mai spus Gross.