Vizita la Washington a sefului diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a prilejuit un schimb de replici neobisnuit de taioase intre acesta si omologul sau american, Condoleezza Rice, cei doi abatandu-se de la protocolul diplomatic pentru a critica deschis linia politica a celeilalte tari. Acest fapt denota divergentele crescande dintre Statele Unite si Rusia in privinta mai multor chestiuni cum ar fi pozitia comunitatii internationale fata de programul nuclear iranian, relatiile cu noul guvern palestinian aflat sub conducerea Hamas, dar si probleme legate de intrarea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si a respectarii drepturilor omului in aceasta tara.
La conferinta de presa de dupa intrevederea dintre Rice si Lavrov, secretarul de stat american s-a declarat “preocupat” de situatia democratiei din Rusia, la care Lavrov nu s-a lasat dator si a replicat ca si partea rusa are lucruri de reprosat Statelor Unite, cum ar fi opozitia americana fata de primirea Rusiei in OMC.
Dupa aceasta iesire, Lavrov a incercat sa dreaga busuiocul si s-a concentrat pe domeniile in care cooperarea bilaterala functioneaza inca, cum ar fi combaterea proliferarii de armament nuclear si neconventional. Cu toate acestea, oficialul rus a precizat ca nici macar in domeniul neproliferarii, abordarea Washingtonului nu coincide cu cea a Moscovei. “Chiar daca metodele noastre nu coincid de fiecare data sau nu sunt identice, scopurile noastre sunt impartasite de ambele parti”, a spus Lavrov.
In ultima vreme actiunile diplomatiei ruse au starnit iritarea Statelor Unite. Cele doua superputeri militare nu impartasesc aceleasi opinii cand vine vorba de modul in care ar trebui gestionata chestiunea programului nuclear iranian. In timp ce Statele Unite cer ca aceasta problema sa fie adusa in dezbaterea Consiliului de Securitate al ONU, care sa impuna eventual sanctiuni Teheranului pentru a determina oprirea cercetarilor din domeniul nuclear, Rusia a adoptat inca de la inceput un ton conciliant si a venit chiar cu o solutie de compromis, si anume ca Iranul sa imbogateasca uraniul de care are nevoie pe teritoriul rusesc.
Dupa ce aceasta oferta a fost intampinata cu prea putin entuziasm de catre liderii iranieni, se pare chiar ca Rusia ar fi pregatit o alta propunere – Iranul sa poata desfasura anumite cercetari nucleare de mai mica amploare in cadrul unor programe destinate exclusiv producerii de energie. Evident, aceasta solutie a fost aspru criticata la Washington, asa incat Lavrov nici nu a mai ridicat-o in discutie in timpul intalnirii pe care a avut-o cu Rice.
Insa seful diplomatiei ruse a avut grija sa arate clar opozitia Moscovei fata de impunerea de sanctiuni Iranului de catre Consiliul de Securitate al ONU. Dupa intrevederea cu presedintele Bush, Lavrov a fost intrebat de un reporter daca Rusia ar sustine adoptarea unor astfel de sanctiuni, la care oficialul rus a raspuns iritat: “Ati vazut vreo propunere de sanctiuni? Aceasta este cu siguranta doar o intrebare ipotetica”.
Un alt punct de divergenta il reprezinta tratamentul care ar trebui aplicat noului guvern palestinian condus de catre Hamas. In vreme ce Statele Unite au aratat ca orice negocieri cu Autoritatea Palestiniana sunt inutile cata vreme gruparea Hamas nu recunoste dreptul la existenta al statului Israel si nu denunta recurgerea la terorism, Rusia a socat intreaga comunitate internationala cand a decis sa invite reprezentati ai Hamas la Mos-cova. Chiar daca presedintele Putin s-a ferit sa dea ochii cu noii lideri palestinieni, lasand acest lucru in seama demnitarilor rusi de rang mai inalt, aceasta invitatie a fost aspru criticata nu doar la Washington, dar si in capitalele europene.
Serghei Lavrov a aparat pozitia tarii sale in ceea ce priveste Hamas, spunand ca noua conducere palestiniana si-a asumat planul de pace in Orientul Mijlociu. Se pare ca aceste asigurari nu au convins partea americana. Condoleezza Rice s-a abtinut de la a face un comentariu in aceasta privinta, insa purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Sean McCormack, a precizat ca nu a remarcat nici un angajament nou din partea conducatorilor Hamas. “Nu am auzit nici un lucru diferit din partea ministrului de externe Lavrov”, a spus el.
Devine din ce in ce mai clar ca apropierea Rusiei de Statele Unite, care s-a petrecut indeosebi dupa atacurile de la 11 septembrie 2001 pe fondul cooperarii in lupta antiterorista si a raporturilor amicale intre presedintele Bush si Vladimir Putin, nu mai este de actualitate. Ultimele evolutii ale situatiei politice de la Moscova, cu masuri luate impotriva finantarii organizatiilor non-guvernamentale din surse occidentale si demascarea unor asa-zise retele de spionaj ale puterilor vestice, lasa sa se intrevada mai degraba atmosfera care domnea intre cele doua superputeri in timpul Razboiului Rece – o ostilitate mocnita intrerupta de perioade scurte de destindere.