Pentru întregul an 2013 analiștii locali și-au îmbunătățit estimă­rile privind creșterea econo­mi­că spre 2 – 2,2% în urma sem­na­lelor de revigorare din pri­mele luni ale anului și nu exclud un avans al PIB în jur de 2,5% în 2013, grație anului agricol bun și dacă exporturile își vor continua trendul ascendent.

Institutul Național de Statistică anunță mier­curi dimineață, la ora 10, datele „semnal“ privind evoluția economiei în T2 2013 și pe ansamblul primului semestru din acest an.

Premierul Victor Ponta declara în lu­na iulie pentru Bloomberg că economia a în­registrat în primul semestru o creștere de 2,4% față de aceeași perioadă a anului tre­cut. Însă majoritatea analiștilor s-au decla­rat sceptici – susținând că o astfel de creș­tere „surprinzătoare“poate fi expli­ca­tă prin noi ajustări în sus ale datelor sta­tistice precedente – și au anticipat o creș­te­re economică de 1,8% pentru primul se­mes­tru, după cum reiese și dintr-un raport publicat de ING Bank.

Analiștii au fost luați prin surprindere și de cifra de creștere economică anunțată de INS pentru primul trimestru. Econo­mia a crescut în T1 2013 cu 2,2% față de perioada similară a anului trecut, avansul PIB fiind dublu față de așteptările analiș­ti­lor. Creșterea a fost susținută de exporturi pe zona de cerere și de industrie, construc­ții și servicii financiare pe partea de ofertă.

Datele macro pentru al doilea trimes­tru au indicat o evoluție mai slabă a econo­miei față de primele trei luni ale anului, au remarcat analiștii.

Producția industrială, unul dintre cei mai importanți indicatori din economie, a revenit pe scădere în luna mai, iar evoluția s-a reflectat și la nivelul exporturilor, care au staționat la nivelul din mai 2012, după creșterea semnificativă din aprilie. Însă luna iunie a adus un reviriment la nivelul industriei și al exporturilor, iar pe ansam­blul primului semestru creșterea celor doi indicatori a fost de 6% comparativ cu prima jumătate a anului 2012.

Industria, care reprezintă aproximativ o treime din PIB-ul României, rămâne astfel unul dintre principalele motoare de creș­tere pentru economie în acest an. Perspectivele privind producția industrială rămân pozitive având în vedere și intrarea în funcțiune a unor noi capacități de producție.

Grupul german Bosch, care are afaceri de 180 mil. euro pe piața locală și 1.400 de angajați, va finaliza în acest an investiții de 120 mil. euro în construirea a două fabrici la Cluj-Napoca și Blaj, unde vor fi angajați peste 600 de oameni. Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi SpA vrea să producă electro­cas­nice la fabrica din Jucu. Totodată, chi­ne­zii aduc 1 mld. euro la Rovinari, acesta re­prezentând primul pas major făcut de o com­panie chinezească în domeniul energetic local.

De la agricultură semnalele sunt pozi­tive. Producția de grâu și secară din acest an a ajuns la 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani și a doua din ultimii 43 de ani, a anunțat Daniel Constantin, ministrul agriculturii.

Contribuția agriculturii la creșterea economică se înregistrează însă în prin­ci­pal în trimestrele trei și patru, cel mai mare impact pozitiv urmând să se observe în cel de-al treilea trimestru.

„Motoarele creșterii economice la mo­mentul actual sunt exporturile și agri­cul­tura. Cererea internă din păcate nu ofe­ră un suport în acest sens, deocamdată“, consideră Cătălina Molnar, economistul-șef al UniCredit Țiriac Bank.

Comerțul cu amănuntul – cel mai im­por­tant indicator al consumului popu­lației – a scăzut în iunie pentru a doua lună con­secutiv, ceea ce transmite un semnal des­cu­rajator privind revigorarea economiei. Pe ansam­blul primului semestru scăderea a fost de 0,4%.

„Reducerea importurilor și investițiile străine slabe semnalează în continuare o evoluție slabă a consumului privat și a in­ves­tițiilor în primele șase luni ale anului. De aceea, avem așteptări scăzute în ceea ce privește contribuția cererii interne la PIB-ul din S1“, se arată într-un raport al Erste Bank.

Semne proaste au venit în S1 și de la con­strucții. În prima jumătate a anului volu­mul lucrărilor de construcții a înre­gistrat o scădere de 7%. Cele mai im­por­tante ajustări au fost la lucrările de con­strucții noi, cu un minus de 16,2%, dar și la con­strucțiile inginerești, unde s-a înre­gistrat un declin de 10,5%. De altfel, și cheltuielile de capital, adică investițiile făcute de stat, au scăzut cu circa 9,8% în primul semestru, la 7,1 mld. lei.
 

Ce prognoze au analiștii pentru PIB-ul din 2013

Analiștii locali și-au îmbunătățit esti­mă­rile privind creșterea economică din acest an spre 2 – 2,5% în urma semnalelor de revigorare din primele luni ale anului.

Și FMI vede acum posibilă o creștere eco­nomică de 2% pentru acest an față de la 1,6% cât estima anterior.

BCR, cea mai mare bancă după acti­ve, a revizuit recent prognoza de creștere eco­nomică pentru anul 2013 la 2,5%, de la 1,8% cât estima anterior, grație „bonan­ței“ din agricultură.

Comisia Europeană anticipează că economia României va crește cu 1,6% în acest an. Banca Mondială se așteaptă la un avans economic de 1,7% în acest an și de 2,2% anul următor, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este cea mai pesimistă, luând în calcul un avans al PIB de 1,4% în acest an și de 2,2% anul următor.

România a început din 2013 să fie din nou „văzută bine“ în rapoartele de analiză ale băncilor străine, după ce în anii trecuți era frecvent criticată. JP Morgan estimează o creștere economică de 2,6% pentru România, după ce în primăvară estima un avans de 1,9%. Cea mai opti­mistă prognoză pentru creșterea econo­mică a venit de la cea mai mare bancă elvețiană, UBS, care anticipează o creștere a PIB de 2,8%.

Evoluția principalilor indicatori macro în primul semestru

Industrie

Producția industrială, unul dintre cei mai importanți indicatori din economie, a făcut în primul semestru un salt de 6% față de aceeași perioadă din 2012, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată. Evoluția a fost susținută de avansul industriei prelucrătoare, de 8,3%, și al celei extractive, de 5,3%. Industria, care reprezintă aproximativ o treime din PIB-ul României, rămâne astfel unul dintre principalele motoare de creștere pentru economie în acest an. Veștile bune de la producția industrială, care reflectă îmbunătățirea cererii externe, completează tabloul semnalelor pozitive, venite de la alți indicatori macro.

Exporturi

Exporturile au crescut în primul semestru cu 5,9% față de aceeași perioadă din 2012, la 23,7 mld. euro, iar importurile au scăzut cu 2,7%, la 26,2 mld. euro. În consecință, deficitul comercial a ajuns la 2,5 mld. euro, cu 2 mld. euro mai mic față de cel din S1 2012. Creșterea exporturilor din prima jumătate a anului a fost influențată atât de ascensiunea exporturilor în afara UE, de 8,3%, cât și de avansul exporturilor intra-UE, de 4,9%. În luna iunie, exporturile au totalizat 4 mld. euro, cu 7% peste nivelul din iunie 2012, iar importurile au ajuns la 4,4 mld. euro, în scădere cu 6,5%.

Construcții

Volumul lucrărilor de construcții a înregistrat în prima jumătate a anului a scădere de 7%, pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Cele mai importante scăderi au fost la lucrările de construcții noi, cu un minus de 16,2%, dar și la construcțiile inginerești, unde s-a înregistrat un declin de 10,5%. De altfel, și cheltuielile de capital, adică investițiile făcute de stat, au scăzut cu circa 9,8% în primul semestru, la 7,1 mld. lei (1,6 mld. euro). În ciuda faptului că vremea a fost mai bună în prima parte a anului comparativ cu 2012, iar în lunile aprilie, mai și iunie constructorii ar fi trebuit să lucreze la foc continuu la proiectele de infrastructură, fiind sezon, reducerea semnificativă a investițiilor statului și blocarea fondurilor europene au dat peste cap sectorul construcțiilor.

Consum

Comerțul cu amănuntul – cel mai important indicator al consumului populației – a scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv, ceea ce transmite un semnal descurajator privind revigorarea economiei, susținută în acest moment doar de exporturi. Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a fost în iunie cu 4,2% mai mică față de aceeași lună din 2012, vânzările de carburanți, alimente și băuturi fiind cele mai afectate, potrivit datelor INS. Consumul, care în perioada de boom a susținut puternic economia românească, acționează acum ca o frână în contextul în care salariile rămân mici și creșterile, acolo unde există, nu reușesc să țină pasul cu majorarea prețurilor.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.08.2013