Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la Transgaz Mediaș (TGN) programată pentru joi la ora 10:00 nu a putut avea loc din cauză că reprezentantul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al companiei, nu a fost prezent, potrivit unor surse din piață.

La fel s-a întâmplat și la AGA de la Transgaz din aprilie, când Ministerul Economiei nu și-a trimis niciun reprezentant la prima convocare. Ministerul deține 73,5% din acțiunile Transgaz, iar Fondul Proprietatea (FP) are 15%.

Prin neprezentarea statului, ceilalți acționari care au făcut deplasarea la Mediaș, printre care se numără și reprezentantul FP, va trebui să aștepte până mâine pentru a ține AGA.

“Disprețul total pe care îl arată statul față de piața de capital ne dovește fără nici o urmă de îndoială că România, este, exact ca și Grecia, adepta capitalismului balcanic. Una spunem și alta facem. În memorandumul cu FMI și UE, în toate seminariile naționale și internaționale, ne luăm angajamente că eficientizăm și transparentizăm companiile de stat și listăm pachete pe bursă dar în realitate nu știm cum să ne protejam mai bine camarila, sub pretexte puerile cum că nu e cel mai bun moment pentru listare. Este evident pentru toata lumea că, dacă ne vom comporta ca grecii, nu vom putea avea vreo soartă diferită de a lor. La prima conferință unde voi mai auzi minciuni gogonate cu reformarea companiilor de stat de către clasa politică voi veni pregătit cu ouă și voi arunca în politicianul care ne va mai sfida în asemenea hal”, a declarat Dumitru Beze, președintele Asociației Investitorilor de pe Piața de Capital (AIPC).

Pe ordinea de zi a AGA de la Transgaz sunt aprobarea situațiilor financiare pe 2010 și a dividendelor, puncte care au fost discutate și în AGA de la finele lunii aprilie și la care Ministerul Economiei a votat împotrivă.

Reprezentanții ministerului și-au motivat decizia de atunci prin faptul că Transgaz are nevoie de bani pentru a-și onora investițiile în proiectul Nabucco și că distribuirea a 90% din profitul companiei pentru dividende ar reduce semnificativ resursele companiei.

Cu toate astea, noua AGA, care trebuia să se țină astăzi, are pe ordinea de zi exact aceeași propunere de dividend, respectiv 28,77 lei/acțiune, ceea ce înseamnă că 90% din profitul companiei ar ajunge la acționari, dacă propunerea va fi aprobată. A doua convocare este programată pentru vineri, 10 iunie, la aceeași oră (10:00).