Tribunalul Constanța a respins plângerea prin care statul român a contestat înregistrarea la Registrul Comerțului a majorării de capital din septembrie 2010.
Majorarea de capital, prin care statul redevine acționar al companiei Rompetrol Rafinare (RRC), a fost înregistrată în iulie 2011, după ce Ministerul Finanțelor a pierdut procesul prin care a contestat hotărârile adunării generale a acționarilor de la RRC din 30 septembrie 2010. Aceasta este o nouă victorie pentru grupul kazah KazMunaiGaz, care a scăpat de plata unei datorii de 571 mil. euro (a Rompetrol Rafinare) către Ministerul Finanțelor, transformând-o în acțiuni. Este vorba despre deja celebrele obligațiuni emise de Rompetrol Rafinare în 2003 în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, care i-au permis omului de afaceri Dinu Patriciu să devină unul dintre cei mai bogați români în momentul în care a vândut grupul Rompetrol către KazMunaiGaz în august 2007.
Kazahii au preluat de la Patriciu inclusiv obligațiunile Petromidia, însă la scadență, în septembrie 2010, au răscumpărat doar 10% din obligațiuni, iar pe restul le-au convertit în acțiuni. Astfel, statul a reintrat după 10 ani în acționariatul Petromidia, dar kazahii au păstrat pachetul majoritar și controlul.
Statul deține acum circa 45% din acțiunile RRC, însă prețul a scăzut puternic pe bursă. Ieri acțiunile RRC au pierdut 10%, tranzacționându-se la 0,0413 lei. La acest preț statul ar încasa 190 mil. euro din vânzarea acțiunilor.