Băncile comerciale, prin vocile analiștilor lor, cer neobosit să primească dobânzi mai mari la titlurile de stat cumpărate deja de câteva luni, în timp ce Trezoreria statului încearcă să plafoneze randamentele la nivelul de 7% pe an, astfel că imaginea conturată pentru România rămâne una de țară cu un risc ridicat, în ciuda acordului cu FMI și a eforturilor dureroase făcute pentru echilibrarea bugetului.
În dezbaterea privind nivelul “corect” al randamentului la titlurile de stat, analiștii băncilor private – cele care în fond finanțează statul și au un interes direct în obținerea unor dobânzi cât mai mari – sunt mult mai vocali, fiind citați adesea inclusiv de către agențiile străine de presă – cum sunt Bloomberg sau Reuters. În ultima vreme, acestea tratează tot mai frecvent problema dobânzii la titlurile de stat românești, discuția fiind urmărită cu interes de investitorii internaționali, care dețin o parte importantă din certificatele și obligațiunile emise de Finanțe.
Cum văd analiștii independenți această dezbatere?
“Pe termen scurt nu se justifică o dobândă atât de mare. Ce a făcut Ministerul Finanțelor (prin impunerea plafonului de 7% pe an la randamentul plătit – n. red.) este corect”, spune Daniel Dăianu, profesor de economie și fost parlamentar european.
Randamentele la titlurile de stat scăzuseră puternic în primăvară, coborând de la peste 10% la sfârșitul anului trecut până spre 6% pe an, în special datorită interesului mai mare din partea investitorilor străini pentru datoria românească. Din aprilie evoluția însă s-a inversat, băncile cerând randamente tot mai mari, odată cu înrăutățirea percepției de risc asupra economiilor emergente, în condițiile în care se vorbește tot mai deschis despre perspectiva unei noi recesiuni la nivel mondial.
“Nu mă surprinde comportamentul băncilor, pentru că ele suferă sub efectele scăderii economice, au bilanțuri în deteriorare și trebuie să se capitalizeze. Băncile caută să tragă o rentă pe care au extras-o ani la rând din economia noastră. Au prins statul la înghesuială”, mai spune Dăianu. Practic, băncile încearcă acum să compenseze scăderea veniturilor din zona clienților privați, unde abia dacă mai dau credite.
Analiștii răspund însă că prezintă doar interpretarea lor asupra datelor economice pe care le citesc, având independență față de strategia comercială a băncii.
“Eu mă uit la realitățile bugetului, la cum se finanțează Trezoreria, la piață și mi se pare evident că o să plătească mai mult de 7% pe an”, spune Nicolaie Alexandru-Chideșciuc, economistul-șef al ING Bank și unul dintre cei mai vocali analiști locali implicați în dezbatere. El vorbește în primul rând despre incertitudine, care ar trebui răsplătită prin dobânzi mai mari.
“Pe primul loc este incertitudinea în privința deficitului bugetar din 2010 și 2011, inflația și riscurile politice. Ce s-a întâmplat în prima parte a anului, când Ministerul Finanțelor a emis la randamente tot mai mici, acea evoluție la un moment dat și-a pierdut legătura cu fundamentele economiei reale. Era normală o corecție”, afirmă Chideșciuc.
Totuși, luna iulie a adus deja primele rezultate palpabile ale măsurilor de ajustare: veniturile colectate la buget au înregistrat un salt de 7,5% față de aceeași lună a anului trecut, în principal în urma încasărilor mai mari din TVA și accize. Deficitul bugetar după primele șapte luni a ajuns la 3,9% din Produsul Intern Brut, rămânând astfel în grafic pentru ținta de 6,8% la sfârșitul anului.
Profesorul de economie Nicolae Dardac, prorector al Academiei de Studii Economice din București, consideră însă că băncile ar trebui să aibă o perspectivă mai largă și să nu se concentreze doar pe viitorul apropiat.
“Băncile gândesc pe termen scurt. În contextul în care anticipăm o inflație mai mică în anii viitori, băncile ar trebui să se mulțumească cu acest randament, în condițiile în care plasarea în credite (pentru sectorul privat – n. red.) este destul de riscantă”, spune Dardac. Plasamantele în titluri de stat sunt considerate investiții cu risc zero.
Ruptura dintre Finanțe și bănci este evidentă în cazul obligațiunilor pe termen lung (de trei, cinci sau zece ani), în august fiind respinse toate ofertele de cumpărare la ambele licitații organizate pentru vânzarea de astfel de titluri. În schimb, statul reușește să atragă bani la 7% pe an, dar numai pe perioade scurte – de până la un an. Aceasta duce însă la nevoia rostogolirii datoriei cu o frecvență mare, ceea ce înseamnă o vulnerabilitate în cazul în care condițiile pieței s-ar deteriora.
Piața secundară, un reper corect?
Pe piața secundară, care este indicată ca reper de analiști, se tranzacționează lunar doar câteva zeci de titluri, volumul cumulat al operațiunilor fiind în scădere continuă din februarie. Astfel, de la un vârf de 2,2 miliarde de lei, volum a coborât la numai 296 de milioane de lei în iulie, potrivit datelor BNR. În același timp, pe piața primară Trezoreria a împrumutat lunar cel puțin două miliarde de lei, iar volumul planificat a fost în general de peste patru miliarde de lei.
“Dacă randamentele pe piața secundară sunt peste cele de pe piața primară, Ministerul Finanțelor ar trebui să emită cel puțin la nivelul pieței secundare. Cei care au titluri se marchează la această piață, așa ilichidă cum e, și înregistrează pierderi”, afirmă Chideșciuc.
El consideră că statul ar avea mai puțin de pierdut dacă ar plăti randamente mai mari decât pierde acum prin tactica de a amâna plățile către companiile private, în condițiile în care împrumuta doar o parte din cât are nevoie,
“Este o piață secundară, dar este foarte subțire, nu are lichiditate. Ea poate fi foarte ușor manipulată. Creezi o stare care să îți valideze o țintă de cotație. Apoi poți să spui uite cât e, îți cerem și noi. Fenomenul acesta se manifestă și pe piața internă. Băncile nu sunt buni samariteni, vor să facă profit și bașca, sunt în suferință. E o realitate”, spune Dăianu.
Miza încleștării pe dobânzi: venituri de 1,4 mld. euro
Miza este reprezentată de dobânzile încasate de bănci pentru finanțarea statului. În 2009, Ministerul Finanțelor a plătit dobânzi în contul datoriei publice de 6 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), în creștere cu 66% față de anul 2008. Băncile au avut anul trecut un câștig facil și fără risc, în condițiile în care împrumutau bani de la BNR la dobânzi de 8%-9% pe an și le plasau la stat, la dobânzi de 11% sau chiar 14% pe an.
După primele șase luni din 2010, cheltuielile au urcat cu 21% față de aceeași perioadă din 2009, adică la 643 de milioane de lei (155 mil. euro), în condițiile în care volumul datoriei publice este în continuă creștere.
Și acum randamentul plătit de stat asigură un diferențial față de dobânda BNR, de 6,25% pe an, iar pe piața monetară dobânzile au coborât în ultima lună chiar sub nivelul de 6% pe an.
Principalul argument invocat de analiști este nivelul mai ridicat al dobânzii la care titlurile se tranzacționează pe piața secundară – adică între investitorii sau băncile care dețin astfel de titluri.
Însă această piață are un volum foarte mic de tranzacții, astfel că se pune problema cât de relevant este semnalul preluat de aici.
Lupta rămâne deschisă, în condițiile în care statul a reușit până acum să se descurce chiar dacă a împrumutat începând din iunie doar jumătate din sumele propuse.