AutoritÂȚile anunță intensificarea controalelor și introducerea unor noi mecanisme de verificare a agenților economici, cum este cazul softului propus de ministrul dezvoltării regionale și turismului Elena Udrea pentru unitățile de cazare din România, în încercarea de a opri evaziunea fiscală.
În realitate, în România marfa continuă să se vândă la negru, magazinele de cartier nu folosesc casa de marcat, iar turiștii nu solicită bon fiscal în pensiuni, vile sau restaurante când merg în vacanță.
“Este o diferență foarte mare între teorie și realitate, iar asta se observă cel mai bine în provincie, unde lucrurile sunt foarte încurcate, întrucât fiecare angajat al organismelor de control are câte o rudă pe care o va ajuta la nevoie. Bugetul de stat ar putea fi alimentat dacă agenții economici care fac evaziune ar fi amendați corespunzător. La noi aceste companii nu pățesc nimic, nu există un risc real. Nu cred că este nevoie ca Elena Udrea să meargă să numere turiștii în pensiuni, ci mai degrabă garda financiară trebuie să ridice licența pensiunii care nu a acordat bon fiscal”, a declarat pentru ZF Emilian Duca, partener al BDO Tax.

Elena Udrea a anunțat că va implementa un soft în unitățile de cazare din țară, astfel încât să fie cunoscut, în orice moment, numă­rul de turiști aflat pe teritoriul României, potrivit agenției de presă Mediafax.
“Statul trebuie să își ranforseze poziția pentru că în nicio țară nu cobori din mașină să faci glume cu poliția sau nu negociezi cu Fiscul care vine în control. În domeniul turismului, de exemplu, evazinea fiscală nu este deloc de neglijat, iar aceasta nu se întâlnește doar în pensiuni, ci la nivelul întregii industrii a ospitalității-baruri, cluburi, minihotelurile de tranzit de pe șosele”, spune Paul Mărășoiu, directorul regional al Golden Tulip Hotels, implicat în mai multe acțiuni de susținere a turismului, printre care și campania Brandului de Țară.
Doar încasările celor 1.000 de pensiuni și vile de la mare, de pe Valea Prahovei și Brașov, care au circa 15.000 de locuri de cazare, s-ar putea ridica, potrivit calculelor ZF, la 65 mil. euro, dacă ar fi ocupate în totalitate pe parcursul unui an. Cu toate acestea, companiile raportează încasări mici de doar câteva zeci sau sute de mii de euro anual și un grad de ocupare foarte mic.

Și în magazinele de cartier sau în piețe oamenii se confruntă la orice pas cu evaziunea. Toți agenții economici militează pentru eliminarea pieței negre, dar sunt cazuri în care mulți dintre aceștia practică comerțul la negru. Adri­an Porumboiu, președintele grupului Racova Agro Pan, a spus într-o conferință de presă că “regulile economiei de piață din România sunt la nivelul «Cărții junglei»”, susți­nând că cei care plătesc dările la stat sunt totodată tratați cu ostilitate.
Această vehemență vine în urma unor controale efectuate de Garda Financiară la unul dintre magazinele sale din cadrul companiei Mopan, companie care plătește, potrivit lui Porumboiu, taxe lunare de 1,5-2 mil. lei. În urma controalelor, Garda Financiară a depistat faptul că în datele casei de marcat nu se regăsea suma de 300 de lei și a dispus suspendarea activității magazinului pentru o perioadă de trei luni. Porumboiu a catalogat această acțiune ca fiind “o situație derizorie”.