Statul roman ia masuri pentru a obtine din vanzarea Petrom un pret cat mai mare, prin anularea datoriilor companiei catre bugetul de stat si recuperarea creantelor de la rafinariile RAFO Onesti si Darmanesti, au spus pentru ZF surse apropiate procesului de privatizare.
Petrom va beneficia in perioada urmatoare de o anulare a datoriilor Petrom la bugetul de stat, asigurarile sociale si de sanatate, fondul de somaj si fondurile speciale, precum si a penalitatilor si a majorarilor de intarziere, potrivit unor surse din cadrul ministerului economiei, citate de Mediafax. Alte facilitati ce vor fi acordate sunt plata esalonata a dividendelor cuvenite ministerului economiei pentru anii 2000 si 2001 si stergerea majorarilor de intarziere, a dobanzilor si penalitatilor aferente. Masura este luata in contextul in care la finele saptamanii trecute investitorii urmau sa primeasca certificate de obligatii bugetare, care sa evidentieze situatia datoriilor Petrom catre bugetul de stat.
Institutiile creditoare vor inceta orice fel de masuri de executare silita incepute impotriva SNP pentru aceste datorii si nu vor initia nici o alta actiune pentru instituirea unor noi astfel de masuri.
Reprezentantii Petrom si cei ai ministerului de resort, care detin 93% din actiunile companiei, vor incheia o conventie pentru esalonarea platilor reprezentand dividendele, pe o perioada de cel mult cinci ani, cu termen de gratie de sase luni.
“Petrom nu are niciun fel de datorii catre bugetul de stat, nici curente si nici istorice. Sunt aspecte neclarificate datand din 1999 pentru o suma de aproximativ 1.700 mld. lei, in cazul careia a existat o aplicare inexacta a actelor normative. Insa aceasta situatie cu ministerul de finante a fost lamurita, prin conversia acestor sume in actiuni, care se regasesc in pachetul detinut de catre stat. Prin aceste proceduri se produce o actualizare a acestei situatii si prin lege, dupa ce faptic s-a realizat deja”, au precizat pentru ZF sursele citate.
Potrivit acestora, nivelul creantelor Petrom de recuperat de la RAFO Onesti avea un nivel consolidat de 1.500 mld. lei in urma cu un an, iar de la rafinaria Darmanesti ramane de recuperat o datorie de baza de circa 1.300 mld. lei, care cu tot cu penalitati, majorari si dobanzi, ajunge la 5.000 mld. lei. “La RAFO, principalul creditor sunt Finantele. RAFO a propus incheierea unui contract de procesare de titei in baza datoriilor catre Petrom, dar solutia a fost respinsa, fiind urmate caile juridice pentru recuperarea datoriilor”, au precizat sursele citate.
Petrom este in plin proces de privatizare, fiind asteptate la jumatatea lunii aprilie oferte finale pentru pachetul majoritar de actiuni din partea a sapte investitori – OMV (Austria), MOL (Ungaria), PKN (Polonia), Hellenic (Grecia), Gazprom (Rusia), Glencore (Anglia) si Occidental (SUA). Capitalizarea bursiera a Petrom este de circa 2,46 mld. $ la un pret de 2.150 lei/actiune. adrian.mirsanu@zf.ro