Ministerul Finanțelor este gata să meargă în instanță pentru a recupera întreaga datorie de la Rompetrol Rafinare (Petromidia), în valoare de 570 mil. euro, pe care kazahii care con­trolează în prezent rafinăria trebuie să o plătească până la 30 septembrie.

Statul va invoca faptul că stingerea datoriei de la Rompetrol se poate realiza fie prin achitarea integrală a sumei, fie prin conversie de acțiuni, dar nu prin ambele va­riante, potrivit unor surse guver­na­men­tale, citate de Me­dia­fax. De cealaltă parte, ka­zahii susțin că au și opțiunea de a realiza o răscum­pă­rare par­țială a obliga­țiunilor, iar pe restul să le con­vertească în acțiuni.
Kazahii au răs­cum­părat la începutul lunii august obli­ga­țiuni în valoare de 54 mil. euro și s-au angajat să mai reali­zeze o răscumpărare, astfel că statul este aproape sigur că va recupera în total 350 mil. lei (83 mil. euro), conform bugetului rectificat. Dacă kazahii nu ar fi răscumpărat nicio acțiune, statul ar fi putut prelua din nou controlul rafinăriei Petromidia, în urma conversiei obligațiunilor.

Situația este încă neclară, iar grupul Rompetrol a angajat și patru dintre cele mai mari case de avocatură locale pentru a-i oferi consultanță în acest proces, care ar putea fi cel mai mare din istoria corporatistă a Ro­mâniei.
Rompetrol Rafinare a finalizat săptămâna trecută și o majorare de capital, prin care a strâns circa 330 mil. lei (78 mil. euro) de la acționarul ma­joritar, grupul kazah KazMu­naiGaz, suma fiind destinată achitării unei părți din datorie. Această majorare consolidează însă pachetul majoritar deținut de kazahi și a fost atacată de Ministerul Finanțelor la Tribunalul Constanța.
Ordonanța din 2003, prin care da­toriile istorice ale Petromidia au fost convertite în obli­gațiuni cu scadența în 2010, oferă companiei dreptul de a alege dacă plătește datoria sau o convertește în acțiuni, deși în mod normal acest drept trebuie să revină deținătorului obliga­țiunilor, în acest caz statul. Nici ordonanța și nici legea prin care a fost adoptată nu specifică în mod clar dacă emitentul poate realiza o răscumpărare parțială sau este obligat să opteze între a răscumpăra toate obligațiunile sau a le transforma pe toate în acțiuni.
Ordonanța a fost semnată de Adrian Năstase, Mihai Tă­năsescu și Dan Ioan Popescu. Petromidia era controlată atunci de Dinu Patriciu, care între timp a devenit miliardar din vânzarea grupului Rompetrol către kazahi.