Statul român reprezentat prin Nuclearelectrica a ajuns la o participație de 60,15% din EnergoNuclear, compania de proiect care va realiza reactoarele 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă, în uma achiziției pachetului de 9,15% pe care îl dețineau cehii de la CEZ.
Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă reprezintă cel mai ambițios proiect de investiții al României, evaluat la 4 miliarde de euro, care a atras atenția unor giganți internaționali precum Enel (Italia), GDF SUEZ sau RWE Power (Germania).
“Acțiunile au fost vândute la valoarea nominală a acestora către Nuclearelectrica, acționarul majoritar în finalizarea construcției reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare românești de la Cernavodă”, au declarat reprezentanții CEZ.
CEZ (Cehia) a anunțat încă de anul trecut că se va retrage din acest proiect pentru a se concentra pe principalele investiții din Republica Cehă.