După scăderea salariilor cu 25% de la 1 iulie, angajații bugetari vor fi forțați să-și reducă și mai mult cheltuielile curente în acest an, iar companiile de cercetare a pieței estimează că șocul în comerț al acestei măsuri va veni în ultimul trimestru.
Companiile care se luptă să ia cât mai mult din bugetul unei gospodării – retaileri, furnizori de utilități, operatori de telefonie mobilă sau transportatori – vor avea de împărțit o plăcintă mai mică în al doilea semestru al anului, din care se evaporă un miliard de euro doar de pe urma reducerii salariilor angajaților bugetari, potrivit calculelor ZF.
Cheltuielile cu salariile ale statului au fost de 5,6 miliarde de euro în primele șase luni din 2010, astfel încât masa salarială netă a bugetarilor poate fi estimată la 4,3 miliarde de euro pe primul semestru. Reducerea de 25% a acestor salarii ar putea lua astfel circa un miliard de euro din consum doar în a doua jumătate din 2010. La aceasta se adaugă creșterea TVA de la 19% la 24% de la 1 iulie, iar efectul psihologic al acestor măsuri ar putea amplifica scăderea consumului, subliniază reprezentanții companiilor de cercetare a pieței.
“Impactul asupra consumului vine atât din scăderea puterii de cumpărare, cât și din efectul psihologic al acesteia. Pe de altă parte, trimestrul al treilea prinde și perioada de vacanță, care mai salvează din scăderea cheltuielilor. Ținând cont și de timpul necesar consumatorilor pentru a internaliza schimbarea de comportament, așteptările mele sunt ca ultimul trimestru din an să fie cel care va da o imagine corectă a impactului măsurilor de reducere a deficitului bugetar”, afirmă Daniel Enescu, partener la compania de cercetare a pieței Daedalus Millward Brown.
El prognozează un declin de 10-15% al vânzărilor de bunuri de larg consum în trimestrul al patrulea față de aceeași perioadă din 2009. “Estimarea include și fenomenele inerente unei scăderi drastice a puterii de cumpărare, cum ar fi creșterea pieței negre și a traficului ilegal de mărfuri peste graniță.”
Cum se modifică lista de cumpărături
Cheltuielile totale de consum ale unei gospodării erau de 1.446 de lei în trimestrul al treilea al anului trecut, fiind împărțite în 12 categorii mari. Circa 41% din bugetul de cheltuieli curente al unei gospodării se duce pe cumpărăturile de alimente și băuturi nonalcoolice, aceasta fiind una dintre cele mai mari ponderi la nivel european – ceea ce reflectă nivelul scăzut de trai al românilor.
În contextul creșterii TVA și al reducerii salariilor bugetarilor cu 25%, este posibil ca ponderea alimentelor în cheltuielile unei gospodării să rămână constantă, pentru că primele tăiate de pe lista de cumpărături ar putea fi produsele pentru dotarea sau întreținerea locuinței și hainele sau încălțămintea.
“Cred că suma cheltuită pe familie va scădea per ansamblu, însă nu cu aceeași rată pentru toate cele 12 categorii mari de cheltuieli, astfel încât importanța anumitor grupe de cheltuieli (mâncarea, apa, utilitățile etc.) în total va crește”, spune Marius Caluian, directorul general al MEMRB România & Republica Moldova.
“Puși în fața unor reduceri salariale de 25%, cred că angajații bugetari vor tăia cel mai mult din cheltuielile cu dotarea și întreținerea locuinței, precum și din bugetul pentru ieșirile în oraș sau activități de recreere, pentru îmbrăcăminte și telecomunicații”, adaugă el.
Astfel, retailerii de bricolaj și cei de electrocasnice și
lanțurile de magazine de haine ar putea fi primii comercianți
loviți de scăderea salariilor bugetarilor.
Nu renunță la mâncare și deodorante, dar cumpără produse
mai ieftine
La polul opus s-ar putea afla cheltuielile cu alimentele, cu medicamente și facturile la utilități – care ar putea rămâne la valoarea de dinaintea reducerii salariilor în familiile cu bugetari.
“Cheltuielile cu mâncarea, cu sănătatea și cu utilitățile cred că se vor reduce cel mai puțin. Ar mai fi de menționat că, în mod conjunctural (datorită creșterii prețurilor sau eliminării unor medicamente compensate), ultimele două categorii ar putea crește ca și valoare în bugetul unei gospodării, punând o presiune și mai mare pe scăderea cheltuielilor cu celelalte categorii de produse”, explică Daniel Enescu.
La rândul său, Marius Caluian prognozează că la coada listei de cheltuieli reduse după tăierea salariilor se vor afla sănătatea, transportul, băuturile alcoolice și tutunul, mâncarea și utilitățile.
Chiar și în aceste condiții, producătorii și distribuitorii de alimente și alte bunuri de larg consum (FMCG) spun că semestrul al doilea din an va fi o perioadă dificilă pentru businessul lor. “Interbrands a înregistrat deja scăderi de vânzări din cauza declinului consumului casnic și a disparității între nivelul TVA și al altor taxe și accize din România și cel existent în țările vecine, reflectat în creșterea volumelor de marfă intrate ilegal pe piața locală”, a declarat Rand Sherif, CEO-ul Interbrands, cel mai mare distribuitor de bunuri de larg consum de pe piață.
La rândul lor, producătorii și retailerii mari încă pariază pe promoții, însă cu riscul de a-și vedea profiturile diminuate și în acest an, ca și în 2009.
“Creșterea TVA-ului și reducerile salariale pentru bugetari ne
așteptăm să genereze o mutare a consumului către niveluri
inferioare de preț și o tendință de a cumpăra produsele aflate în
promoții sau pe cele din lanțurile de magazine cu o imagine de preț
foarte bună”, declară reprezentanții Procter & Gamble România,
cel mai mare jucător pe segmentul bunurilor de larg consum
nealimentare.
Benzinăriile și operatorii telecom se plâng de
scăderi
Reprezentanții Petrom prognozează o accentuare a contracției consumului atât în sectorul public, cât și în cel privat, ca urmare a implementării măsurilor de reducere a deficitului bugetar. Aceștia estimează un declin al consumului de carburanți pe segmentul de retail (în benzinării) de circa 10% în acest an, comparativ cu 2009.
În sectorul telecomunicațiilor, reducerile de salarii și disponibilizările din mediul privat de anul trecut au lovit cel mai tare în segmentul telefoniei mobile: piața de profil s-a redus de la 2,8 mld. euro în 2008 la 2,4 mld. euro în 2009 și este așteptată o contracție și în 2010.
Singurul segment de piață care a crescut în criză a fost
internetul, iar estimările jucătorilor pentru 2010 sunt optimiste,
fiind așteptate creșteri ale numărului de clienți și ale
veniturilor operatorilor.
Farma și utilitățile s-au dovedit imune la
criză
Potrivit rețelelor de farmacii, consumul a scăzut în iulie și august, însă acest declin s-a suprapus peste unele măsuri impuse de autorități care vizau tocmai reducerea consumului de medicamente scumpe.
“Consumul a scăzut dramatic de la 1 iulie, însă este greu să-mi dau seama cât a fost din cauza reducerii salariilor bugetarilor și cât din cauza schimbării modului de compensare”, a spus Dorin Catană, directorul general al rețelei Centrofarm.
Anul trecut, când companiile private au făcut concedieri și au redus salariile, piața a rămas pe creștere cu un plus de 13% (în lei) față de 2008.
La rândul său, consumul de energie în locuințe (pe segmentul de consumatori casnici) a crescut anul trecut față de 2008, unul dintre motive fiind și creșterea șomajului. Astfel, în contextul în care oamenii și-au pierdut locurile de muncă iar banii au fost din ce în ce mai puțini, mulți au ales să stea acasă unde au consumat însă mai multă energie.
Pentru primele șapte luni ale acestui an, datele Transelectrica arată faptul că s-a înregistrat o revenire de 4,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
O tendință similară s-a înregistrat și pe partea de gaze naturale, unde deși consumul la nivel național s-a redus cu 15%, populația a consumat în 2009 mai multe gaze ca în 2008.
Revenim la produsele simple
Pe segmentul alimentar, doar vânzările de produse de bază ar putea fi imune la scăderea salariilor bugetarilor, arată studiile recente ale companiei de cercetare de piață GfK.
“În sectorul alimentar am observat tendința de a cumpăra produse de același fel dintr-o anumită categorie – de exemplu, consumatorii nu mai cumpără trei sortimente de iaurt – simplu, cu fructe și cu musli, ci aleg dintre acestea produsul care le este strict necesar. De asemenea, oamenii nu dau semne să renunțe la categoriile de bază, precum ulei sau condimente”, afirmă Raluca Răschip, Consumer Tracking Director al GfK România.
Românii și-au redus frecvența vizitelor în magazine în acest an și, în plus, numărul cumpărătorilor s-a diminuat, comparativ cu 2009.
“Aceasta din cauza celor care cumpărau ocazional diverse produse aflate la promoție sau care le atrăgeau privirea în magazine. Și această tendință cred că va continua”, precizează reprezentantul GfK.