Operatiunea de vanzare a ceea ce mai detine statul la RomTelecom – 45,99% din actiuni – va fi cea mai mare tranzactie pentru Bursa de Valori in acest an, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei angajand pentru aceasta operatiune banca de investitii internationala Credit Suisse First Boston (CSFB), cea care a intermediat si vanzarea Petrom catre OMV.
“In urma analizei si evaluarii ofertelor tehnice si financiare depuse de cele 9 banci de investitii preselectate sa ofere consultanta financiara in procesul de privatizare a SC RomTelecom SA, comisia de evaluare a declarat castigatoare oferta bancii de investitii internationala Credit Suisse First Boston”, a anuntat ieri ministerul. Conform unor surse de pe piata, comisionul cerut de CSFB pentru aceasta operatiune este de 1,4% din valoarea totala a tranzactiei. Au fost firme care au solicitat un comision mai mic, dar oferta tehnica a CSFB a cantarit mai greu in selectie. Consultantul urmeaza sa elaboreze studiul in baza caruia statul va stabili marimea pachetului de actiuni care va fi listat pe piata locala si/sau internationala de capital – Londra.
“Speram ca in cel mai scurt timp contractul de prestari servicii financiare sa fie aprobat si semnat, astfel incat pana la jumatatea anului sa putem lansa Oferta Publica Initiala”, a declarat Zsolt Nagy, ministrul comunicatiilor. Prospectul pentru o eventuala oferta publica pe piala locala va fi realizat de societatea de brokeraj IEBA Trust care are incheiat un acord cu CSFB in acest sens.
“Nu cred ca listarea se va putea realiza pana la jumatatea anului. Exista deja o intarziere de o luna fata de calendarul initial”, a declarat Marius Plugaru, directorul IEBA Trust. Societatea este detinuta de mai multi investitori greci, unii dintre acestia fiind actionari si ai lantului de restaurante fast-food Gregory”s.
Avand in vedere restructurarea facuta la RomTelecom in ultimii ani si imbunatatirea indicatorilor financiari, compania ar putea fi evaluata la momentul listarii la peste 2,5 mld. euro.
Consortiul condus de CSFB a castigat peste 20 mil. euro din intermedierea vanzarii Petrom. Banca de investitii a obtinut si mandatele de consultanta pentru privatizarea Distrigaz-urilor si a companiei Romgaz.