Karabaghul de Munte sau Nagorno Karabagh este o enclava etnica a Armeniei in interiorul Azerbaidjanului. Regiunea Autonoma Nagorno Karabagh ocupa partea de sud-est a Caucazului de Jos si are o suprafata de 4.388 km?.
Statutul legal al regiunii Nagorno Karabagh, sub Constitutia Azerbaidjanului sovietic, era definit de legea Regiunii Autonome Nagorno Karabagh adoptata de catre deputatii poporului din regiune, la recomandarea Azerbaidjanului. Regiunea Autonoma Nagorno Karabagh, ca entitate national-teritoriala, se bucura de autonomie administrativa si beneficia de un numar de drepturi care ii permiteau, in linii mari, sa satisfaca aspiratiile de standard de viata ale populatiei din regiune. Sub conducerea formala a Federatiei Ruse, Regiunii Nagorno Karabagh i s-a garantat reprezentativitatea prin cinci deputati in cadrul natiunilor sovietice. Organul statal de autoritate regionala (Deputatii Poporului din Nagorno Karabagh) putea sa adopte decizii in toate problemele locale, invocand interesele cetatenilor care locuiau in zona. Pe parcusul existentei Uniunii Sovietice, regiunea Nagorno Karabagh s-a dezvoltat mai repede decat statul Azerbaijan. Astfel, industria regiunii, investitiile, dezvoltarea sociala le-au depasit pe cele din Azerbaidjan si Armenia.
In prezent, Nagorno Karabagh este un stat independent ce poseda cea mai mare parte a atributelor necesare unei guvernari de sine statatoare, suverane. Statutul sau politic autoasumat oficial este cel de republica prezidentiala. Cetatenii isi aleg presedintele pe o perioada de cinci ani. Aceeasi persoana nu poate fi aleasa mai mult de doua ori in functia de sef al statului. Principala atributie a presedintelui este aceea de a asigura politicile de aparare internationala si buna functionare a tuturor institutiilor statului. Conform legislatiei in vigoare, presedintele detine toata puterea executiva. El numeste primul-ministru, stabileste structura guvernamentala si personalul acesteia. Acest model prezidential de guvernare a fost adoptat in Nagorno Karabagh dupa semnarea de catre Azerbaidjan, Nagorno Karabagh si Armenia, la 5 mai 1994, a Documentului de la Bishkek ce prevedea ca toate partile semnatare sa incheie razboiul armat, incepand cu data de 12 mai 1994. Drept urmare, in noiembrie 1994, Robert Kocharian a fost desemnat de catre parlament presedinte. Ulterior, in urma alegerilor din noiembrie 1996, Robert Kocharian a devenit si primul presedinte al republicii ales prin vot direct. Cand Robert Kocharian a acceptat postul de prim-ministru oferit de Armenia, in urma alegerilor prezidentiale de la 1 septembrie 1997, presedinte a devenit Arkady Ghukasian. In prezent, Ghukasian isi exercita cel de al doilea mandat al sau de sef al statului.
Remember · Ziarul de Duminică
Statutul politic al Republicii Nagorno Karabagh
Statutul politic al Republicii Nagorno Karabagh