AutoItalia, importatorul mărcilor grupului Fiat pe piața locală, Infiniti și al motorcicletelor Honda, își va lărgi în acest an portofoliul de mărci cu încă trei – Chrysler, Jeep și Dodge, preluând importurile de la Mercedes-Benz România, în contextul în care Fiat deține 20% din grupul american, iar la conducerea Chrysler se alfă în prezent Sergio Marchionne, care deține și conducerea Grupului Fiat.
Astfel compania AutoItalia, cu un business anual de aproape 100 mil. euro va deveni importatorul cu cele mai multe mărci auto în portofoliu (11), depășind inclusiv Țiriac Holdings, care la finele anului 2006 deținea importul a 11 branduri auto, care sunt în continuare comercializate la nivelul rețelei de retail ȚiriacAuto.
“Mărcile grupului Chrysler urmează a fi integrate în cadrul rețelei AutoItalia. În ceea ce privește mărcile grupului Chrysler am semnat un precontract cu Fiat. După trimestrul doi va începe procesul de integrare la nivelul rețelei”, a spus Herbert Stein, președintele AutoItalia.
Anul trecut cele trei mărci americane au înregistrat vânzări cumulate de aproape 240 de mașini, în valoare totală de aproape 7,5 mil. euro, în scădere cu peste 50% față de anul anterior.