Stephen Stead, CEO al producătorului de medicamente Labormed, controlat de fondul de investiții Advent Internațional, spune că situația în piața de medicamente este extrem de volatilă și deși are pe masă un plan pentru următorii cinci ani, prognozele se schimbă de la o lună la alta.
“Există creștere, dar nu există profit și nici cash. Suntem în situația de a vinde mai mult, dar câștigăm mai puțin. Nu vrem însă să reducem vânzările și să pierdem cotă de piață și vizibilitate, însă devine din ce în ce mai scump să facem acest lucru. Putem doar să ne uităm la produsele profitabile și să renunțăm la produsele mai puțin profitabile”, a spus Stead într-un interviu acordat Ziarului Financiar.
El se referă la contextul actual din industria de medicamente, în care “termenele foarte lungi de plată, dificultățile în recuperarea banilor din piață, noua legislație” țin nervii încordați la maximum și dau dureri de cap mana gerilor. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 70 mil. euro, iar anul acesta și-a bugetat peste 80 mil. euro.
Printre produsele din portofoliu se află Trimetazidina LPH, Indapamid LPH, Enalapril LPH (pro duse care se eliberează pe bază de prescripție) și Eubiotic, Entran, Trachisept, Imunogrip (fără prescripție).
În prezent, medicamentele care se eliberează fără prescripție (OTC-urile) ge nerează 35% din vânzări, iar compania și-a propus ca acest procent să ajungă la 45% anul viitor.
“Încercăm să lansăm mai multe OTC-uri, dar mergem înainte și cu RX-urile (produsele care se eliberează numai pe bază de prescripție – n. red.). Continuăm să avem toate lansările programate deși suntem constrânși de mediul în care ne aflăm (…) Totodată separăm facturile de OTC-uri, care sunt plătite la termen, de cele ale RX-urilor, încasate cu întârziere”, a mai spus Stead.
Stead, 54 de ani, a preluat conducerea companiei în 2008, la câteva luni după ce fondul de investiții Advent a cumpărat producătorul într-o tranzacție de peste 120 mil. euro.
El este unul dintre cei mai cunoscuți executivi din industria de medicamente, după ce în intervalul 2004-2006 a fost directorul general al producătorului Terapia, iar în 2006-2008 a fost director general al celui mai mare producător far maceutic din Polonia, Pol pharma.
Un mandat dificil
Luna aceasta Ministerul Sănătății a început aplicarea în industria medicamentelor a unei taxe extrem de controversate, clawback, existentă în legislație încă din 2009, dar care nu și-a produs încă efectele din cauza unor neclarități legislative.
Prin clawback statul va taxa producătorii de medicamente pentru orice creștere a consumului peste nivelul aprobat prin bugetul de la începutul anului.
În acest fel, statul renunță să mai deconteze depășirile de buget cu medicamente gratuite și com pensate, care au loc în fiecare an și care solicită rectificări bugetare.
Toți producătorii sunt nemulțumiți de modul în care această taxă a fost redactată pentru că spun că va trebui să suporte întegral creșterea consumului de medi ca mente. “Taxa clawback reprezintă o problemă pentru întreaga industrie, implementată în condițiile în care nu există un control la ceea ce prescriu medicii și pe fondul unei lipse acute de finanțare”, afirmă Stead.
În aceste condiții, șeful producătorului spune că trebuie să găsească alternative pentru a susține termenele lungi de plată și nu știe ce să răspundă băncilor, care pot oferi finanțare, când este întrebat despre clawback. “Noi, care nu suntem susținuți de companii multinaționale, avem nevoie de bani pentru capital de lucru de la bănci. Când vorbim însă cu băncile, ne întreabă ce se va întâmpla din punctul de vedere al clawback-ului și adevărul este că nu știm ce să le răspundem”, a mai spus Stead.
Focusul companiei: produsele profitabile
În aceste condiții, Labormed, care se află pe locul 16 în topul celor mai mari jucători din industria medicamentelor (împreună cu Ozone, branduri achiziționate în 2009), se va concentra pe produse profitabile, iar o parte din branduri vor fi retrase de pe piață. “Vom începe să retragem produse pe care nu le putem susține din punctul de vedere ale achiziției de materii prime, procesului de fabricație. Avem în jur de 50 de molecule și probabil că 10 dintre acestea vor dispărea dacă actuala versiune de clawback nu va fi amendată astfel încât să elimine acest risc.Același lucru se va întâmpla și în cazul OTC-urilor”, a mai spus Stead.
Odată cu achiziția Ozone din urmă cu doi ani, Labormed și-a asigurat prezența în state precum Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, care în prezent aduc circa 10% din cifra de afaceri.
Deși inițial compania intenționa să se concentreze și pe piele externe, în prezent acestea nu sunt suficient de puternice pentru a susține businessul din România, afectat de problemele de lichiditate.
“Ideea de la care s-a plecat, filosofia afacerii Labormed era ca banii din România să susțină extinderea afacerii regional în Europa, însă acest lucru nu se întâmplă. (…)Avem creșteri în aceste zone, însă nu așa cum ne-am fi așteptat pentru că nu avem bani disponibili din piața in ternă pentru a le susține. În plus și aceste piețe încetinesc și există și turbulențe”, a explicat Stead. Producătorul s-a întors astfel către Răsărit, mai exact către Rusia și Ucraina, unde vrea să meargă cu produse cheie precum Eubiotic, Entran și alte câteva, dar focusul rămâne pe piața internă.
“Am decis că este mai important să performăm în piața românească. Nu ne vedem o com panie care brusc începe să crească în piețele central și est-europene pentru că s-au schimbat în ultimii trei ani. Nu ar face sens din punct de vedere financiar”, a completat managerul.
De aceea, Stead spune că dacă va trebui să aleagă între Polonia și România unde să cheltuiască banii, ar alege mai întâi România.