Herbert Stepic, șeful Raiffeisen Bank International, spune că România este una dintre cele mai profitabile piețe din regiune pentru grupul austriac, cu un profit brut de 70 mil. euro la nouă luni.

“După părerea noastră, România este piața cea mai interesantă din sud-estul Europei, o piață care va avea o creștere sustenabilă a creditelor de 8 – 11% până în 2015.”

În contextul afirmațiilor anterioare de astăzi privind posibilitatea ca austriecii să se retragă de pe unele piețe din regiune, Stepic susține că “aproximativ 80% din măsurile aflate în lucru pentru a ajunge la o rată de 9% Core Tier I (cerută până la vară de Autoritatea Bancară Europeană) nu sunt legate de o reducere a afacerilor”.