Sticla si diamant

Sub titlul Ganduri diamantine (Iasi, Ed. PIM, 2008), Vasile Fetescu publica o culegere de aforisme de o desavarsita banalitate. Nu este vorba de diamante, cum sugereaza autorul prin titlul cartii, ci de podoabe confectionate din sticla.

Este greu de inteles cum poate sa creada cineva ca adevaruri de ordinul evidentei, cunoscute si acceptate de toata lumea, sunt reflectii proprii, demne sa fie multiplicate (prin tiparire) si difuzate. Este exact ca in bancul in care li se explica politistilor ca puietii de pomi trebuie plantati “cu verdele in sus”. Vasile Fetescu ii considera la fel de ignoranti pe toti cititorii sai, explicandu-le tacticos ceea ce ei stiu de multa vreme. Iata cateva exemple: “Libertatea este una dintre valorile fundamentale ale democratiei, dar ea nu include si libertatea de a savarsi nelegiuiri.”; “In politica adevarul arareori isi afla locul.”; “Minciuna nu capata veridicitate daca e imbracata in haine frumoase.”; “Omul de caracter nu recurge niciodata la minciuna.”; “Prietenia de pahar este artificiala si periculoasa. Ea poate genera conflicte spontane sau asocieri la savarsirea unor fapte antisociale.” etc. Cartea cuprinde sute de truisme de acest fel. Ea plictiseste prin repetarea la nesfarsit a ceva irelevant, dar si agaseaza, prin modul sadic-ceremonios in care se desfasoara comunicarea cu cititorul. Cu o suficienta dusa pana la ignorarea eventualelor reactii ale celor care parcurg cartea, autorul pastreaza acelasi ritm lent, didactic in derularea observatiilor sale previzibile – cu totul si cu totul previzibile – asupra vietii: “Vremea nu ne ofera numai zile insorite. Nici viata omului nu este alcatuita numai din zile tihnite si fericite.”; “Mai pretioasa decat averea materiala a omului este bogatia spirituala si sufleteasca.”; “Starile tensionate din viata de familie pot fi atenuate si stinse mai usor inainte de a lua amploare.” etc. Din cauza acestui stil ticait-sfatos, se creeaza impresia ca lectura nu se va termina niciodata. Daca ai facut greseala sa te angajezi in parcurgerea cartii, iti vine sa-ti blestemi zilele, ca un calator care trebuie sa strabata desertul Sahara. Incepi sa crezi ca vor trece ani si inca nu vei fi ajuns la ultima pagina, ca vei incarunti, ca iti va slabi vederea, si inca vei mai avea de citit ceva din exasperant de banalele cugetari ale lui Vasile Fetescu. De aceea, pe fiecare volum ar trebui sa se scrie cu litere mari: “Atentie! Pericol de (plictiseala de) moarte. Nu deschideti aceasta carte!”.