La un moment dat, în urmă cu niște ani, o doamnă i-a spus soțului ceva de genul “Știi, mâine mă duc să cumpăr o fabrică!”. Și-a luat buletinul și a cumpărat fabrica la licitație. Acum fabrica aceea este o companie puternică, care exportă în zeci de țări, are 1.000 de angajați și o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro.

Povestea, spusă la Gala Woman in Power, are mult mai multe amănunte, pline de un farmec aparte, și o veți putea citi în curând în revistă. Am zâmbit în întunericul sălii, ascultând-o, alături de sutele de invitați, și m-am gândit cât de multă nevoie avem de astfel de oameni sinceri, neafectați de clișee, îndrăzneți, perseverenți. Care să creeze afaceri și locuri de muncă și povești care să inspire și să iște, la rândul lor, alte povești de succes.Citiți opinia integrală a lui Dorin Oancea pe www.businessmagazin.ro

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.