Deepak Chopra și Leonard Mlodinow

Războiul viziunilor asupra lumii

Editura Trei

Traducere din engleză de Constantin Dumitru-Palcus. Cum a apărut universul? Care este natura timpului? Ce este viața? Darwin a greșit? Ce anume ne face umani? Doi autori de mare succes s-au întâlnit pentru prima oară în cadrul unei dezbateri televizate pe tema “viitorului lui Dumnezeu”, unul fiind un partizan consecvent al spiritualității, iar celălalt, un eminent fizician. O carte remarcabilă, Razboiul viziunilor asupra lumii este rezultatul acestei întâlniri întâmplătoare, dar deosebit de fericite, și al ciocnirii aprige dintre viziunile lor asupra lumii, care au evoluat odată cu prietenia lor.

Deepak Chopra a scris peste 60 de cărți, traduse în peste 80 de limbi. Este un autor prezent în mod constant în lista de bestselleruri a New York Times. După ce s-a ocupat în scrierile sale de sănătatea fizică, aici el abordează spiritualitatea într-un mod la fel de inspirat, deoarece între acestea două există o legatură inseparabilă. Ideile din această carte, combinație uimitoare a reflecțiilor pe marginea unor teme comune religiei, fizicii cuantice și neuroștiintei, nu slujesc o anume credință, ci reprezintă un drum al cunoașterii lui Dumnezeu și al transformării de sine. Teoria celor șapte stadii ale descoperirii divinității îi propune cititorului o scară a trăirii sacrului.

Leonard Mlodinow este fizician de renume mondial și predă la California Institute of Technology. Dintre cărtile publicate amintim: The Drunkard’s Walk: How Randomness Rules Our Lives si, impreuna cu Stephen Hawking, The Grand Design (ambele devenite bestseller al New York Times).

Dr. Nicholas Perricone

Veșnic tânăr

Nutrigenomica: soluția pentru o sănătate radiantă la orice vârstă

Lifestyle Publishing

Traducere din engleză de Ancuța Ianc. Dr. Nicholas Perricone, autor de bestselleruri New York Times, ne prezintă “nutrigenomica”, o nouă și puternică strategie pentru menținerea unui ten frumos și a unui corp sănătos, cu o înfățișare tinerească, indiferent de vârstă. Cel pe care Vogue îl consideră unul dintre primii patru dermatologi din Statele Unite ale Americii are o audiență imensă, care include multe dintre cele mai frumoase chipuri ale lumii. Urmând programul remarcabil, dar simplu, pe care dr. Perricone îl prezintă în cartea de față, veți învăța cum să opriți acțiunea genelor responsabile pentru îmbătrânire și să stimulați acțiunea genelor care vor: reîntineri tenul ridat; înlătura grăsimea corporală; crește masa musculară; îmbunătăți funcțiile cerebrale și memoria; crește energia; accentua starea de bine psihic și fizic. În centrul acestei cărți se află o nouă și captivantă știință: nutrigenomica și expresia genelor. Cu viziunea sa inovatoare, dr. Perricone a aplicat această știință cu scopul de a reduce ridurile și de a transforma tenul într-unul suplu, fin și strălucitor. Programul propus de el va șterge pur și simplu anii de pe chipul și corpul dumneavoastră, vă va îmbunătăți sănătatea și vitalitatea și va intensifica limpezimea gândirii.”, au prezentat editorii cartea.

“Sunt o mare admiratoare a dr. Perricone și a filosofiei lui, potrivit căreia «adevărata frumusețe înseamnă o sănătate radiantă». În Veșnic tânăr veți descoperi cheile acestei împărății, alimentele miraculoase și nutrienții pentru un ten și un corp reîntinerite în mod fabulos. Mulțumesc, dr. Perricone!” – Eva Mendes. “Dr. Nicholas Perricone a schimbat modul în care ne hrănim. El a adus în centrul atenției alimente înalt performante, ajutându-ne să navigăm printre rafturile cu produse și să facem alegeri inteligente în ceea ce privește nutriția, pentru a avea un ten și un corp sănătos. După ce am citit Veșnic tânăr, mi-am completat imediat proviziile de chia aurie și de năsturel!” -Ying Chu, director al departamentului de sănătate și frumusețe, Marie Claire

Dr. Nicholas Perricone este medic primar dermatolog, inventator cu premii în palmares, cercetător științific și expert antiîmbătrânire recunoscut pe plan internațional, fiind, totodată, personajul principal al unei serii de producții TV de succes realizate de PBS și un invitat popular la Oprah, Bună dimineața America, emisiunea Today și 20/20, precum și la alte emisiuni.