Raiffeisen Bank este „banca numărul 1 în România“ și ca atare a fost abordată de americanii de la Citibank după ce aceștia au decis să iasă de pe piața locală de retail pentru transferul portofoliului de business cu persoane fizice, Citi oferind chiar și un discount, a relatat săptămâna trecută Herbert Stepic, CEO al Raiffesein Bank International, în cadrul unei prezentări susținute la Londra în fața unui grup de analiști.

„Guys, știm că sunteți buni mai ales în retail, de ce nu ne luați cei 100.000 de clienți, de ce nu luați cele 150 mil. euro din depozite, de ce nu luați cele 90 mil. euro în active. Avem încredere în voi, veți fi aici veșnic, de ce să nu ne preluați businessul? Vă facem chiar și un discount“, a rezumat bancherul austriac discuția cu Citi. El a catalogat drept „minunat“ acest tip de tranzacție, afirmând că „adoră“ asemenea afaceri. „100.000 de clienți gratis, supralichiditate gratis și mai primești și discount pentru asta“, a sumarizat Stepic tranzacția cu Citi, indicând o generozitate deosebită din partea americanilor.

Citi și Raiffeisen au anunțat pe 21 martie încheierea unui acord privind transferul portofoliului de peste 100.000 de clienți persoane fizice, operațiune care ar trebui să aibă loc la 1 iulie.

Într-un discurs în care n-a făcut economie de superlative vorbind despre grupul pe care îl conduce cu toate subsidiarele din regiune („suntem brandul numărul 1 în regiune“), Stepic a spus că Raiffeisen este practic „the bank“ în Româ­nia, însă admite totuși că nu este cea mai mare bancă. „Sun­tem cea mai profitabilă bancă, deși nu suntem cea mai mare, avem cele mai puține credite neperformante, am fost desemnați de nenumărate ori drept cea mai bună bancă, avem un rating perfect.“ Așadar, este firesc ca investitorii care vor să plece din România sau să-și reducă prezența să se adreseze Raiffeisen. „Pentru un jucător strategic cum suntem noi apar multe oportunități interesante. (…) Oportunități precum cea cu Citi vor apărea constant și vom profita de ele.“

Surse bancare afirmă că austriecii sunt interesați și de portofoliul sucursalei locale a Bank of Cyprus.

La sfârșitul lui 2012 Raiffeisen Bank România era a șasea bancă după active, cu o cotă de piață de 6,45%.