Edițiile succesive ale Dicționarului explicativ și cele ale Dicționarului de neologisme consemnează sub stimulent un sens din limbajul medical (“substanță care activează un organ”) și un sens generic: “ceea ce stimulează”, prea larg și prea vag pentru a fi mulțumitor. Înainte de a purcede la deslușirea și sistematizarea semantismului ascuns sub această superficială definiție, să mai observăm că stimulent nu este doar substantiv neutru, cum ne spun dicționarele (inclusiv cel ortografic), ci și substantiv masculin, cu pluralul stimulenți, mai rar în presa noastră (“pe de o parte avem (pentru relansarea economică) stimulenți fiscali și bugetari iar pe de altă parte investițiile în anumite domenii”, Capital 26 XI 08) dar preferat, pare-se, peste Prut, unde este folosit în documente oficiale (aflăm, de pildă, pe site-ul eurolex.md că “Guvernul Moldovei a introdus un șir de stimulenți fiscali în formă de scutiri ale impozitului corporativ, stimulenți speciali pentru anumite genuri de activitate și pentru investitorii care își desfășoară activitățile pe teritoriul zonelor economice libere”).
Format din verbul a stimula, foarte probabil sub influența francezului stimulant, cuvântul apărea sporadic în limbajul presei și al economiștilor și înainte de 1989. Astfel, în 1977, la Editura Academiei Republicii Socialiste România apărea un volum de largă și adâncă respirație intelectuală intitulat, sec, Stimulente materiale și morale în cooperativele agricole de producție. Din fericire, nu am fost supuși caznei de a citi o asemenea carte, dar judecând numai după titlul ei mincinos (singurul mijloc de stimulare a țăranului cooperator era sub comuniști acceptarea tacită a furtișagurilor din recolta obștească) am putea crede că socialismul nu era, precum capitalismul nemilos, interesat doar de partea materială, el lucra și cu sufletul și se sprijinea pe valorile morale (nu știm despre ce stimulente morale va fi fost vorba în carte, dar cu siguranță unul dintre ele era afișarea fruntașilor în producție la panoul de onoare). Alte vremuri, aceeași țară…
Precizând că ne interesează, în cele ce urmează, exclusiv sensurile din limbajul larg economic ale lui stimulent, să încercăm să-i delimităm înțelesurile pornind de la contexte scoase din presa de după 1990.
Primul sens, cel mai larg și, probabil, și cel mai vechi, este cel de “mijloc de încurajare, prin crearea de avantaje materiale (nu neapărat bănești), pentru a acționa sau a depune mai multe eforturi”. Cel mai vechi citat pe care îl avem pentru acest sens este din 1998, dar se referă la realitatea de dinainte de 1990: “Dicționarul turnătoriei. Rezidént: persoană care era recrutată, de regulă, din rândul informatorilor loiali, cu oarecare experiență și pasiune în munca de culegere de informații, recompensată periodic cu diferite sume de bani sau altfel de stimulente și care avea în legătură până la 10 colaboratori.”, Ev.z. 25 VI 98 p. 3. (Ar fi interesant de aflat dacă termenul este cel pe care îl foloseau “organele” pentru a numi răsplătirea colaboratorilor sau aparține autorului articolului…) Un context lămuritor pentru sensul specializat conturat după 1990 este următorul: “(A)tribuirea unor stimulente pentru bolnavii [de TBC] din zone cu incidență ridicată, bolnavi care își urmează corect tratamentul, și care constau în alimente sau bonuri valorice, bilete de transport etc.”, Z.fin. 28 VIII 03.
Al doilea sens specializat căpătat de stimulent după 1990 este cel de “facilitate, înlesnire fiscală acordată de guvern pentru a încuraja investițiile sau afacerile într-un domeniu socotit prioritar”: “(G)uvernul de la Bratislava s-a angajat să sprijine inițiativa producătorului PSA Peugeot Citroen prin reduceri de taxe și alte stimulente în valoare totală de 157 de milioane de euro.”, Z. fin. 25 IX 03.
Al treilea sens specializat, derivat din cel dinainte, este acela de “set de măsuri legislative și economice menite să demareze sau să accelereze o anumită evoluție”: “Revenirea dolarului pare din ce în ce mai solidă și are loc în contextul în care economia SUA dă tot mai multe semnale de relansare, în condițiile în care se pregătesc și noi stimulente.”, Z. fin. 4 IX 03.
Al patrulea sens este cel de “mită, șpagă”: “Medicii americani primesc stimulente materiale pentru a prescrie anumite medicamente (…) ca să-i stimuleze pe doctori să le recomande produsele, companiile Amgen și Johnson and Johnson i-au recompensat cu sute de milioane de dolari.”, realitatea.net 9 V 07.
În sfârșit, al cincilea și cel mai des întâlnit în ultima vreme este sensul de “supliment salarial, bonus” (ceea ce înainte de 1990 se numea primă…). În anul 2000, un înalt funcționar public declara: “Opțiunea mea este pentru un salariu de bază mai mic și pentru un sistem de stimulente…”, Z.fin. 4 VII 00. Asta s-a vrut, asta s-a făcut, iar urmarea o vedem în zilele noastre: “Șefii de la Finanțe s-au înmuiat. Stimulentele se dau și în județele unde nu s-a făcut planul”, G. 18 X 10. Altfel spus, sunt deopotrivă răsplătite munca și nemunca, iar lipsa de rezultate este… stimulată.
Bravos, națiune! Halal evoluție semantică…
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
Cuvinte-cheie: stimulent, stimulente salariale, stimulente financiare, stimulente materiale
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.