Presedintele croat in exercitiu, Stipe Mesici, a fost reales, duminica, in aceasta functie, obtinand 66 la suta dintre voturi in cadrul celui de-al doilea tur al scrutinului prezidential, potrivit rezultatelor oficiale partiale anuntate de Comisia Electorala Centrala. Contracandidatul acestuia, conservatoarea Jadranka Kosor, reprezentand Comunitatea Democratica Croata (HDZ), formatiune aflata la putere, a obtinut 34 la suta din voturi, potrivit rezultatelor obtinute dupa centralizarea datelor de la 99,4 la suta dintre cele 6.731 de sectii de votare. Avantajul lui Mesici fata de contracandidata sa a fost ca a fost perceput de catre majoritatea votantilor ca fiind un lider proeuropean. Kosor, nationalista si conservatoare, a anuntat abia tarziu in timpul campaniei, ca este de acord cu Uniunea Europeana. Croatia a fost invitata sa inceapa negocierile de aderare la UE. Are probleme de colaborare cu Tribunalul Penal International in extradarea criminalilor de razboi din timpul primului razboi balcanic al anilor 90. Mediafax