Fonduri mutuale

BT Asset Management, firma de administrare a investițiilor din grupul Banca Transilvania, a lansat marți un nou fond de investiții, BT Index Austria ATX, bazat pe indicele austriac ATX. Fondul investește în cele mai lichide 20 de companii de pe Bursa din Viena, printre care se numără OMV, Erste, Raiffeisen sau Vienna Insurance. “Am ales ATX deoarece companiile din componența acestuia au, în marea lor majoritate, operațiuni atât pe piața din Austria, cât și pe cele din Europa Centrală și de Est”, a afirmat directorul general al BT Asset Management, Radu Hanga (foto).

Companii listate

Chimcomplex Borzești (CHOB), companie controlată de Ștefan Vuza, a raportat în primele nouă luni o creștere cu 80% a vânzărilor, la 119 mil. lei și un profit de 3,32 mil. lei, față de pierderi de 13,5 mil. lei în aceeași perioadă a lui 2009. În trimestrul al treilea, afacerile au urcat cu 88%, la 42 mil. lei, iar compania a înregistrat un profit net de 6,1 mil. lei. Chimcomplex are o capitalizare de 181 mil. lei, însă acțiunile n-au mai fost tranzacționate din iulie.

Forconcid Râmnicu Vâlcea (FOND), companie cu operațiuni în sectorul construcțiilor, a înregistrat în trimestrul al treilea o cifră de afaceri de 6,2 mil. lei, în scădere cu 5% față de perioada similară a anului trecut, și pierderi de 360.000 de lei, de aproape trei ori mai mici decât în T3 2009. În primele nouă luni, afacerile companiei au scăzut cu 24%, la 16,1 mil. lei, dar profitul net s-a majorat de trei ori, la 1,2 mil. lei.

Transgaz Mediaș (TGN) ar putea raporta astăzi un profit net de 286 mil. lei pentru primele nouă luni ale anului, în creștere cu 51% față de perioada similară din 2009, potrivit estimărilor analiștilor chestionați de Reuters. În trimestrul al treilea câștigurile companiei sunt estimate la circa 20 mil. lei. Transgaz își publică astăzi rezultatele la nouă luni.

Investitori

Investitorii străini au fost cumpărători neți pe Bursă în luna octombrie, realizând investiții nete de 4,4 mil. euro, potrivit statisticilor BVB. Achizițiile străinilor nu au influențat însă evoluția indicilor, care au înregistrat scăderi ușoare în octombrie.

Daniel Țepeș, unul dintre principalii acționari ai BVB, a cumpărat în ultimele ședințe 55.800 de acțiuni BVB, reprezentând 0,72% din capitalul operatorului de piață, pentru 2,1 mil. lei. El vânduse la finele lunii septembrie 164.000 de acțiuni BVB (2,2%) pentru 6,7 mil. lei. Țepeș controlează în prezent circa 3,1% din acțiunile BVB.