Polițe CASCO cu reduceri de până la 20% pentru șoferii prudenți, de la Generali

Generali Asigurări vinde până la sfârșitul anului polițe CASCO cu reduceri de până la 20%, stabilite în funcție de profilul clientului. “Reducerile acordate au fost stabilite în urma unei analize detaliate a portofoliului de asigurări auto al companiei, precum și în baza istoricului daunelor”, spune Adrian Marin, director general adjunct al Generali Asigurări. Polițele CASCO includ la pachet și servicii de asistență rutieră la nivel național, iar acum riscurile sunt acoperite și dacă se produc în afara României. “Plata despăgubirilor pentru daune externe se face prin intermediul EUROP ASSISTANCE direct la unitatea reparatoare, asiguratul nefiind nevoit să plătească efectuarea reparației”, precizează reprezentanții companiei. Generali este unul dintre jucătorii de top zece pe piața asigurărilor. În primul semestru, compania a înregistrat o scădere cu 17% a subscrierilor pe segmentul CASCO, până la 80,8 milioane de lei. Liviu Chiru

Euro stagnează pe o piață cu tranzacții puține

Euro a bătut ieri pasul pe loc pe piața valutară de la București, în condițiile în care volumele tranzacționate au fost foarte mici. BNR a calculat un curs de 4,2675 lei pentru un euro, cu 0,07 bani sub nivelul precedent. Dolarul a pierdut 0,84 bani, coborând la 3,0605 lei. “Monedele de pe piețele emergente din Europa Centrală și de Est au început ziua diferit și au avut variații nesemnificative, pe volume reduse, în condițiile în care piețele din Statele Unite ale Americii au fost închise”, a comentat un dealer. Pe piața de la București, euro a oscilat între 4,2660 și 4,27 lei. Pe piața monetară dobânzile pentru plasamentele pe termen foarte scurt au urcat ușor, la 3,75%-4,75% pe an, jucătorii reacționând la deteriorarea situației pe scena politică. Liviu Chiru

700 de clienți nemulțumiți ai Volksbank l-au mandatat pe avocatul Piperea să îi reprezinte

Avocatul Gheorghe Piperea a semnat contracte de reprezentare cu 700 de clienți nemulțumiți ai Volksbank, în numele cărora a inițiat deja o procedură de conciliere cu banca. Dacă inițiativa nu va avea succes, pasul următor va fi chemarea băncii în judecată. Invitația la conciliere a fost depusă la bancă pe 6 octombrie, iar termenul propus pentru discuții este de 15 zile. “La finele lunii septembrie, un alt grup de 400 de clienți, ai BCR, au desemnat Piperea & Asociații să depună cerere de conciliere, motivul fiind aceleași clauze contractuale abuzive”, spun reprezentanții societății Piperea și Asociații. Mișcarea clienților nemulțumiți s-a coagulat pe internet, iar acțiunile au fost ulterior coordonate, până la constituirea de asociații și contractarea de servicii de asistență juridică. În prezent, circa 13.000 de clienți de la 14 bănci sunt înregistrați în grupuri de discuții. Clienții de la Volksbank și BCR au fost însă cei mai activi. Liviu Chiru

Leumi a vândut credite de 5,5 mil. euro în “Prima casă”

Leumi, o bancă de talie mică controlată de cel mai mare grup financiar israelian, a acordat până la sfârșitul lunii septembrie 123 de credite cu o valoare cumulată de 5,5 milioane de euro în cadrul programului “Prima casă”. Toate creditele au fost acordate în euro, spun reprezentanții băncii, în condițiile în care cererea pentru împrumuturi în lei este practic inexistentă. Leumi își axează activitatea în principal pe segmentul întreprinderilor mici și mijlocii, partea de retail fiind o linie de business suport pentru salariații companiilor cu care derulează afaceri. Valoarea medie a unui credit a fost de aproape 45.000 de euro, ușor peste media înregistrată la nivelul tuturor băncilor implicate în program. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, instituția care administrează garanțiile din partea statului, colaborează cu 21 de bănci pe partea de credite pentru achiziții și cu 14 bănci la credite pentru construcția de locuințe. Ciprian Botea