Încă o licitație ratată pentru obligațiunile pe trei
ani
Trezoreria a respins astăzi toate ofertele înaintate de bănci
pentru cumpărarea de obligațiuni de stat pe trei ani, considerând
inacceptabile randamentele cerute, la fel ca la licitația
precedentă, organizată în luna august. Statul își propusese să
vândă obligațiuni în valoare de 300 de milioane de lei (70 mil.
euro), iar ofertele au totalizat aproape 492 de milioane de lei.
Trezoreria impune un randament de 7% pe an pentru majoritatea
titlurilor vândute, indiferent dacă sunt certificate cu scadențe
sub un an sau obligațiuni cu maturități de trei sau cinci ani.
Analiștii se așteptau la un asemenea rezultat, în condițiile în
care investitorii pot cumpăra titluri cu maturități similare de pe
piața secundară la randamente de 7,15%-7,2% pe an, corespunzătoare
unor prețuri mai mici. Statul a reușit totuși să vândă luna trecută
obligațiuni cu maturitatea în 2017, în condițiile în care a plătit
un randament de 7,1% pe an. Liviu Chiru
Ungurii de la Romexterra au adus 108 mil. lei la
capital
MKB Romexterra Bank, una dintre băncile cu sub 1% cotă de piață,
și-a majorat capitalul social cu aproape 40%, respectiv cu 107,8
milioane de lei, până la 380,14 milioane de lei, prin aport în
numerar în principal de la acționarul majoritar din Ungaria, MKB
Bank Zrt. Banca-mamă a venit cu un un aport în numerar prin
exercitarea dreptului de preempțiune în valoare totală de 106,9
milioane de lei, acesta fiind aferent unui număr de 38,18 milioane
de acțiuni nominative, cu o valoare nominală de 2,8 lei. Aportul
acționarului majoritar s-a realizat prin conversia unui împrumut
subordonat, aferent sumei de 42,76 milioane de lei (10 milioane de
euro), și prin plata sumei de 64,14 milioane de lei. Acționarii
minoritari ai băncii au subscris 317.609 acțiuni, cu o valoare
nominală totală de 889.305 lei. Au rămas nesubscrise 5,39 milioane
de acțiuni, cu o valoare nominală totală de 15,1 milioane de lei.
Mediafax
Piraeus a reinvestit în capital profitul pe
2009
Piraeus Bank România, membră a grupului elen
Piraeus, și-a majorat capitalul social cu 56,2 milioane de lei prin
reinvestirea profitului reportat al băncii aferent anului 2009,
potrivit unui anunț al băncii. În urma majorării, capitalul băncii
va crește de la suma de 950 de milioane de lei la
1,007 miliarde de lei. Potrivit ultimelor raportări financiare,
profitul brut al băncii a crescut în primul semestru cu 32% față de
perioada similară a anului trecut, la 21,2 milioane de euro,
datorită unei ușoare reveniri a creditării la nivelul băncii și
intensificării eforturilor de vânzare a produselor și serviciilor.
Activele administrate de bancă au crescut după primul semestru cu
6% față de finele lunii iunie 2009, depășind 2,14 miliarde de euro.
Mediafax
Card preplătit de la Carrefour și
MasterCard
Carrefour și MasterCard au lansat un card
preplătit a cărui țintă principală sunt persoanele care nu au un
cont bancar și care pot folosi cardul respectiv pentru cumpărături
online sau în magazine, transfer de bani prin SMS sau retrageri de
numerar de la bancomate. Suma minimă care poate fi reîncărcată pe
card este de 10 lei, iar suma maximă care poate fi tranzacționată
într-un an de pe respectivul card este de 2.500 de euro. Comisionul
pentru activarea cardului este de 10 lei și în plus clientul
trebuie să plătească 3,65 lei pentru fiecare reîncărcare.
Retragerile de numerar de la bancomat sunt taxate cu 5,5 lei, iar
transferurile de bani prin SMS cu 2 lei plus 1% din valoarea sumei
transferate. Comisionul lunar de administrare este de 6 lei, fiind
perceput doar în cazul în care soldul contului este pozitiv.
Platforma pentru cardul preplătit a fost dezvoltată de Raiffeisen
Bank și REV Europe. Primul card preplătit a fost lansat la nivel
local de Poșta Română și MasterCard în septembrie anul trecut.
Ciprian Botea
BRD vinde pachete de semnătură electronică
BRD, a doua bancă locală după active, vinde companiilor certificate
digitale cu semnătură electronică la un preț preferențial, acestea
putând fi utilizate în cazul transmiterii online a declarațiilor
fiscale sau a documentelor solicitate de Registrul Comerțului.
Certificatele digitale sunt emise de certSign, o companie membră a
gupului UTI. Semnătura electronică servește drept metodă de
autentificare a semnatarului și certifică legalitatea documentelor
transmise de acesta în formă electronică. Și BCR a început recent
să vândă certificate digitale la un preț redus cu 23% în cadrul
unuor pachete speciale de produse și servicii destinate
microîntreprinderilor. Ciprian Botea
Bănci și Asigurări
Știri pe scurt - Bănci și Asigurări - 8 octombrie
Încă o licitație ratată pentru obligațiunile pe trei ani Trezoreria a respins astăzi toate ofertele înaintate de bănci pentru cumpărarea de obligațiuni de stat pe trei ani, considerând inacceptabile randamentele cerute, la fel ca la licitația precedentă, organizată în luna…