Ministerul grec al Finanțelor ia în considerare majorarea pragului sub care salariile și pensiile sunt scutite de impozite, de la 5.000 euro la 7.000 euro anual, pentru a compensa o serie de noi reduceri de cheltuieli bugetare, scrie Kathimerini. În același timp, guvernul analizează impunerea unei cote unice de 30% asupra veniturilor liber-profesioniștilor și companiilor, eliminarea unor scutiri de taxe și introducerea unui sistem fiscal bazat pe mai puține praguri de impozitare. Radu Bostan

Grupul austriac OMV a atras finanțare de 1,5 miliarde euro printr-o emisiune de obligațiuni cu maturități la 10 și 15 ani, fondurile urmând să fie utilizate și pentru răscumpărarea datoriilor existente. OMV, acționarul majoritar al Petrom, a plasat obligațiuni de 750 milioane euro cu maturitatea în 2022 și un cupon de 2,62% și a atras alte 750 milioane euro prin titluri scadente în 2027, cu un cupon de 3,5%. Obligațiunile au fost emise prin programul de finanțare EMTN de patru miliarde euro derulat de OMV pentru îmbunătățirea accesului la piețe. Grupul a solicitat listarea titlurilor la Luxemburg și Viena. Vlad Popescu

Planurile Comisiei Europene de a crea o uniune bancară ar putea scinda supravegherea bancară, cu țările zonei euro de o parte și cele din afara zonei de cealaltă, avertizează Andrea Enria, președintele Autorității Bancare Europene, organismul european de reglementare în domeniu. “Riscăm o polarizare între zona euro, cu reguli și practici unitare, și celelalte țări din Uniunea Europeană care ar continua să opereze cu o mare autonomie națională în ceea ce privește aplicarea acelorași reguli”, a spus Enria. Radu Bostan

Compania aeriană Lufthansa va combina zborurile europene și cele din interiorul Germaniei într-un brand nou ce va fi lansat anul viitor în încercarea de a reduce costurile și de a rezista concurenței din partea operatorilor low-cost, scrie Thomson Reuters. Măsura nu va afecta zborurile de pe aeroporturile din Frankfurt sau München. Noua companie, care va prelua și operațiunile Germanwings, subsidiară a Lufthansa, va transporta peste 18 milioane de pasageri în primul an. Radu Bostan