Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiții de pe Wall Street, este acuzată că pentru a-și proteja propriile interese a vândut la începutul crizei financiare instrumente financiare derivate legate de ipoteci la prețuri “umflate”, conform concluziilor unui raport al senatului american, scrie The Guardian.
Premierul italian Silvio Berlusconi (foto) a declarat că nu va candida pentru un nou mandat în 2013 și nu se va prezenta nici la alegerile pentru funcția de președinte al Italiei, relatează BBC News Online. El a precizat că intenționează să ducă la bun sfârșit planul său de amendare a sistemului judiciar italian și de schimbare a Constituției înainte de a-și încheia mandatul.
Miliardarul rus Alisher Usmanov nu își va vinde participația pe care o deține în cadrul clubului de fotbal Arsenal Londra către omul de afaceri american Stan Kroenke, care deține 63% din acțiuni, scrie Bloomberg. Ushmanov, care are o avere de 18 mld. dolari, deține 27% din club.
Veniturile Danone, cel mai mare producător de iaurturi din lume, au urcat la 4,7 mld. euro în primul trimestru, iar vânzările au crescut cu 8,5%. Grupul a confirmat ținta de creștere a vânzărilor pe 2011 la 6-8%, precum și marja operațională estimată de 15,4%, în urcare cu 0,2% față de 2010.
Prețul aurului ar putea ajunge la 2.100 de dolari/uncie (74 de dolari/gram) în următorii trei ani și ar putea ajunge la 5.000 de dolari/uncie la sfârșitul acestui deceniu, conform unui raport al Standard Chartered, scrie The Telegraph. Cererea tot mai mare din China și India va împinge în sus prețurile.