Volkswagen a preluat controlul constructorului de autocamioane MAN, deținând 55,9% din drepturile de vot în acționariatul companei, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Volkswagen deține deja producătorul suedez de autocamioane Scania.

Bursa din Londra a anunțat că este deschisă unei fuziuni de pe poziții egale cu grupul american NASDAQ OMX, după ce parteneriatul cu operatorul bursier canadian TMX a căzut, scrie Financial Times. Această fuziune ar crea un operator transatlantic care să rivalizeze cu grupul rezultat din unirea NYSE Euronext cu Deutsche Boerse.

Elveția, țară devenită un paradis al milionarilor datorită fiscalității reduse, ar putea majora impozitele aplicate anumitor grupuri de rezidenți străini, scrie Financial Times. În Elveția, străinii bogați își pot negocia impozitele pe care le plătesc, valoarea acestora neținând cont de venituri.

Guvernul german a majorat țintele anuale de împrumut cu peste 10% pentru perioada 2013-2015, ca urmare a angajamentelor privind contribuția la viitorul fond european de salvare, potrivit planului bugetar multianual, scrie Bloomberg. Împrumuturile se vor ridica la 24,9 mld. euro în 2013.

Finanțarea acordată de Banca Mondială țărilor în curs de dezvoltare a totalizat 57,4 mld. dolari în anul fiscal iulie 2010 – iunie 2011, în scădere față de perioada anterioară de raportare, în timp ce fondurile alocate de la începutul crizei, din 2008, au ajuns la 189 mld. dolari.