Economiile avansate ale lumii vor rămâne vulnerabile pentru mai mulți ani deoarece este nevoie de timp pentru reducerea poverii datoriilor, apreciază Fondul Monetar Internațional. Perspectiva economiei globale poate fi caracterizată ca fiind “sumbră”, a spus Abdul Abiad (foto), director în cadrul departamentului de cercetare al FMI. Instituția financiară internațională anticipează că avansul economiei mondiale va încetini de la 5% în 2010 la la 4% anul acesta și următorul. “Părerea mea este că multe dintre economiile avansate vor rămâne fragile pentru o perioadă mai lungă de timp deoarece pur și simplu nu poți scăpa peste noapte de dezechilibrele fiscale. N-aș spune decenii, ar fi prea mult. Aș spune câțiva ani”, a menționat Abiad. Oficialul a sublinit însă că scenariul de bază al FMI este că lideri lumii vor reuși să acționeze decisiv în lupta contra crizei.
Guvernatorul băncii centrale franceze Christian Noyer a declarat că este “deschis” ideii de a folosi împrumuturi pentru a mări puterea de creditare a mecanismului de bailout al zonei euro, FESF. “Ar fi conform realității să ne așteptăm la majorarea resurselor FESF. Însă eu sunt deschis oricărei scheme care ar permite folosirea datoriilor pentru a asigura o capacitate mai mare de intervenție”, a spus Noyer, care este de asemenea membru în consiliul guvernator al BCE. El a menționat că îngrijorările legate de expunerea băncilor franceze la datoriile suverane ale țărilor cu probleme precum Grecia, Spania și Irlanda sunt exagerate.
Conducerea General Motors a propus Ford în secret fuziunea celor doi mari producători auto, în vara anului 2008, cu aproape un an înainte de a intra în faliment, scrie cotidianul New York Times. Propunerea, care a șocat conducerea Ford, a venit din partea directorului general al GM la acel moment, Rick Wagoner, se arată în articol, o adaptare a unei cărți lansate de Bill Vlasic, șeful biroului din Detroit al publicației. În Detroit își au sediul cei mai mari trei producători auo din SUA, GM, Ford și Chrysler.