Comisia Europeană i-a dat Ungariei un termen de o lună pentru modificarea a două legi controversate privind justiția și protecția datelor, cu avertismentul că în caz contrar va fi atacată în justiție, dar a decis să suspende procedura de infringment referitoare la independența băncii centrale. CE a decis totodată să nu înceapă negocierile cu Ungaria pentru un program preventiv de finanțare de 15-20 de miliarde de euro din partea UE și FMI până când problemele semnalate în cele două legi nu vor fi rezolvate, scrie AFP.
Rezervele internaționale ale Ungariei au scăzut de la echivalentul a 37,2 miliarde euro în ianuarie la 34,7 miliarde euro în februarie, potrivit datelor preliminare ale băncii naționale ungare, preluate de Budapest Business Journal. La sfârșitul lunii decembrie, rezervele se situau la echivalentul a 37,7 miliarde euro, al doilea nivel ca mărime din istorie.Prețul gazelor și tariful la căldură vor crește în Bulgaria cu 7-8% începând cu luna aprilie, potrivit președintelui comisiei de reglementare a energiei și a apei Angel Semerdzhiev, care a explicat că prețurile se vor majora în proporții diferite, scrie novinite.com. Furnizorul de gaze deținut de stat Bulgargaz a sugerat luna trecută majorarea prețului gazelor cu 27% începând cu 1 aprilie, dar autoritatea de supraveghere din energie a anunțat că nu este necesară o creștere atât de mare.
Rezervele valutare ale Rusiei au crescut în februarie comparativ cu luna anterioară cu 1,7%, sau 8,6 miliarde dolari, la 513,9 miliarde dolari, potrivit datelor băncii centrale rusești preluate de Ria Novosti. Rusia se plasează pe locul patru în lume în clasamentul rezervelor valutare naționale.
Italia va majora TVA cu două puncte procentuale în octombrie, la 23%, măsura făcând parte din planul de austeritate adoptat de guvern în decembrie, a indicat secretarul de stat din ministerul economiei Vittorio Grilli, citat de AFP. Planul de austeritate introdus de guvernul condus de premierul Mario Monti prevede majorarea TVA cu două puncte procentuale “în caz de necesitate”. Secretarul de stat a confirmat, într-o emisiune televizată, că majorarea va avea loc.