Guvernul portughez a anunțat luni că va injecta până la 6,65 miliarde euro în trei mari bănci locale în încercarea de a consolida sectorul bancar, care se confruntă cu o creștere puternică a creditelor neperformante, potrivit Wall Street Journal. Ministrul finanțelor de la Lisabona va face injecții de 1,65 miliarde euro la banca de stat Caixa Geral de Depositos, 1,5 miliarde euro la Banco BPI, respectiv 3,5 miliarde euro la Banco Comercial Portugues (BCP), potrivit unui comunicat preluat de Wall Street Journal.
Băncile centrale ale economiilor emergente au vândut în ultima perioadă euro pentru a-și sprijini propriile monede, contribuind astfel la declinul puternic al monedei unice în raport cu dolarul, potrivit unor traderi și analiști citați de Financial Times. Moneda euro a pierdut în luna mai aproape 7% în raport cu dolarul, cea mai abruptă scădere din septembrie, cauzată de temerile privind posibila ieșire a Greciei din zona euro.
Băncile au înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut cea mai puternică restrângere a creditării internaționale către companii, guverne și alte instituții de credit de la finele anului 2008, când piețele erau măturate de furtuna care a urmat falimentului Lehman Brothers. Băncile din zona euro sunt în frunte, înregistrând cele mai ample scăderi ale creditării transfrontaliere, potrivit datelor prezentate de Banca Reglementelor Internaționale, preluate de Bloomberg. Instituțiile de credit și-au redus activele transfrontaliere cu 799 miliarde de dolari, sau 2,5%, în ultimele trei luni ale anului trecut.
Site-ul de microblogging Twitter anticipează că va genera în 2014 venituri de cel puțin un miliard de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate companiei, indicând că serviciul de microblogging va crește de aproape două ori mai repede decât anticipează în prezent analiștii.