Praktiker își trimite 200 de manageri la training pe bani europeni
Retailerul de bricolaj Praktiker România, care avea la finele anului trecut 2.600 de angajați, își va trimite la training 200 de manageri în cadrul unui proiect finanțat din fondurile europene pentru resurse umane. Proiectul, în valoare totală de peste 1,3 milioane de euro, are o finanțare nerambursabilă de aproximativ 630.000 de euro. La programele de training vor merge angajații cu atribuții de management și coordonare din sediul central și magazine, care vor participa la cursuri de dezvoltare de abilități leadership, de management al stresului și al emoțiilor, de comunicare și de muncă în echipă. Durata programului este de doi ani, iar primele sesiuni de training vor avea loc în luna octombrie. Pe piața locală, Praktiter, cu afaceri de 257 mil. euro, își dispută poziția de lider cu Dedeman, care a încheiat anul trecut afaceri de 252 mil. euro. România are la dispoziție aproximativ 4,3 mld. euro pentru dezvoltarea resurselor umane până în 2013. Adelina Mihai
Operațiunile Metro din România și Bulgaria au continuat să aibă rezultate slabe
Operațiunile Metro din România și Bulgaria au continuat să aibă rezultate slabe în acest an, iar la nivel mondial retailerul german anticipează că veniturile vor reveni, în semestrul al doilea, la nivelurile anterioare crizei, transmite Reuters. “Situația s-a îmbunătățit semnificativ din 2009. Una peste alta, este greu de estimat, dar avem șansa de a ne întoarce la nivelurile anterioare crizei în a doua jumătate a acestui an”, a declarat marți directorul general al Metro, Eckhard Cordes, într-un interviu acordat Reuters în China, la Forumul Economic Mondial. Pe piețele europene, operațiunile din Bulgaria și România au continuat să aibă rezultate slabe, în timp ce afacerile din Ucraina și Rusia și-au revenit, a afirmat Cordes. Metro a înregistrat venituri de 36,5 miliarde euro în al doilea semestru al anului 2008, ultimul neafectat de criză. Media estimărilor analiștilor contactați de Reuters indică venituri de 36,4 miliarde euro în a doua jumătate a acestui an. Metro deține în România 50 de magazine, câte 25 în rețelele Cash & Carry și Real. Diviziile Metro în România au avut în 2009 afaceri de 1,897 miliarde euro, în scădere cu 10,7%. Metro Cash & Carry a avut afaceri de 1,226 miliarde euro, iar real,- Hypermarket de 671 milioane euro. Mediafax
Doar un imobiliar din zece a mai reușit să ia bani de la bancă în acest an
Dezvoltatorii imobiliari au continuat să caute finanțare bancară pentru proiecte în acest an, dar mai puțin de 10% din cei care au solicitat un credit l-au și obținut, iar valoarea împrumuturilor acordate a fost mică, băncile orientându-se către proiecte cu un cost cuprins între trei și zece milioane de euro, potrivit unui studiu al firmei de consultanță imobiliară Colliers International. “Deși mai mult de 50 de dezvoltatori au aplicat pentru o soluție de acest tip (credit – n.red.), motivele principale pentru care nu s-au calificat au fost atât condițiile restrictive impuse de către bănci, cât și așteptările dezvoltatorilor de a beneficia de condiții similare cu cele din anii precedenți crizei”, spun consultanții Colliers. Condițiile solicitate de bănci în schimb s-au înăsprit, acestea dorind ca dezvoltatorul să contribuie cu fonduri proprii reprezentând 50-80% din costurile construcției, precum și grade de preînchiriere de 70-80% a spațiilor, se mai arată în analiza Colliers. Cristi Moga
Smithfield a trecut pe pierdere în această vară, la vânzări de 46,6 milioane de dolari
Vânzările grupului american Smithfield în România au scăzut cu 3% în trimestrul mai-iulie, primul al anului fiscal 2010-2011, la 46,6 milioane de dolari, iar rezultatul operațiunilor s-a constituit într-o pierdere de 200.000 de dolari, potrivit unui raport al companiei. În aceeași perioadă a anului trecut, Smithfield a avut vânzări de 48,2 milioane de dolari în România și un profit operațional de 7,3 milioane de dolari. Compania notează că a înregistrat o scădere de 7,8 milioane de dolari a sumelor acordate de Guvern pentru creșterea porcilor din cauza expirării programului de subvenții în a doua jumătate a anului fiscal 2009-2010. Volumul vânzărilor Smithfield în România a crescut cu 11% în trimestrul mai-iulie față de aceeași perioadă a anului trecut, dar prețul mediu pe unitate vândută a scăzut cu 12%, se mai arată în raport. Grupul a intrat pe piața românească în 2004, când a achiziționat firmele Agrotorvis și Comtim Grup. Compania a preluat ulterior 50% din capitalul firmei de distribuție a produselor alimentare Agroalim Distribution București, precum și un pachet de 50% la depozitul Frigorifer din Tulcea. Mediafax
O companie americană va asambla bisturie pe platforma fabricii Chimica Orăștie
Compania americană de aparatură electro-chirurgicală IC Medical va asambla bisturie cu radiofrecvență pe platforma producătorului de mase plastice Chimica Orăștie, în urma unui contract de 1,5 milioane euro anual. Ca urmare a semnării unui contract de colaborare cu Chimica Orăștie, IC Medical a inaugurat o hală specială de asamblare pe platforma industrială Chimica – Chimsport, creând 150 de locuri de muncă. Totodată, Chimica Orăștie va furniza către IC Medical componentele de plastic necesare pentru fabricarea de bisturie. Bisturiele asamblate pe platforma fabricii din Orăștie vor fi furnizate către mai multe spitale din Europa, Africa, Rusia și Orientul Mijlociu. Bisturiul cu radio-frecvență, denumit și bisturiul hi-tech, a fost inventat de un român – inginerul Ioan Cosmescu, care este și fondatorul companiei americane IC Medical. Pe platforma industrială din Orăștie activează în prezent firmele Chimica și Chimsport, ambele specializate în producția de mase plastice pentru clienți locali și internaționali. Înființată în anul 1938, Chimica are în prezent 425 de angajați și produce în principal repere injectate din material plastic și matrițe de injecție pentru industria auto, fiind unul dintre furnizorii principali de piese și componente auto din plastic pentru Dacia. Mediafax