Troica creditorilor Greciei este împotriva fuziunii aproape finalizate a NBG cu EFG Eurobank, întrucât entitatea nou formată ar avea activele aproape egale cu PIB-ul țării, dar autoritățile elene sunt hotărâte să respingă propunerea de anulare a operațiunii, potrivit unor surse citate de Kathimerini. Reprezentanți ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (FMI) și FMI urmează să meargă săptămâna viitoare la Atena, când este de așteptat să insiste pentru anularea fuziunii, cerere care ar putea crea probleme juridice serioase și un impact negativ major pe piața elenă. Potrivit surselor, troica vrea ca cele două bănci să fie recapitalizate separat și să rămână entități separate. Reprezentanții creditorilor internaționali sunt îngrijorați că nouă bancă ar avea active de 170 miliarde de euro, apropiate de PIB-ul Greciei, de 190 miliarde de euro. În consecință, banca nou creată ar reprezenta un risc, în caz de probleme. Dacă NBG și EFG ar fi recapitalizate separat, ar fi mai ușor să fie vândute în viitor, susține troica, iar prețul total ar fi mai mare decât dacă ar fi vândute împreună. În plus, cele două bănci ar fi doi piloni majori ai sistemului bancar, contribuind la consolidarea și concentrarea acestuia, prin absorbirea entităților de credit mai mici. Guvernul elen și conducerea NBG, care deține deja controlul asupra EFG printr-un schimb recent de acțiuni, nu sunt de acord cu aceste puncte de vedere.
Președintele Italiei Giorgio Napolitano a numit un grup de consilieri externi care să îl ajute să formeze un guvern pentru ca țara să depășească actualul impas politic și a negat zvonurile legate de demisia sa, scrie Bloomberg. Printre cei zece consilieri aleși se numără membri din coalițiile parlamentare conduse de Pier Luigi Bersani și de fostul premier Silvio Berlusconi. Din cadrul formațiunii politice a comicului Bepper Grillo, Mișcarea de 5 stele, nu a fost selectat niciun consilier. Măsura luată de Napolitano vine după o săptămâna în care liderii grupurilor parlamentare nu au reușit să formeze un nou guvern. Președintele italian a negat zvonurile privind demisia sa și declarat că va rămâne la conducerea țării până la expirarea mandatului său pe 15 mai. „Am ajuns la concluzia că am rămas cu foarte puține opțiuni pentru a ajuta la formarea unui nou guvern, dar pot măcar să încerc să creez condițiile favorabile pentru depășirea impasului politic până în ultimele zile de mandat“, a spus Napolitano. În urma alegerilor parlamentare din Italia de la sfârșitul lunii februarie nicio formațiune politică nu a reușit să obțină majoritate în parlament.
Președintele Franței François Hollande nu a renunțat la promisiunea făcută în timpul campaniei electorale de a impozita mai mult veniturile mari ale persoanelor fizice și intenționează acum să transfere taxa de 75% asupra companiilor, scrie Financial Times. Propunerea inițială a lui Hollande viza impunerea taxei asupra persoanelor cu venituri peste un milion euro, însă aceasta a fost respinsă de autoritățile franceze. Impozitarea companiilor cu 75% va nemulțumi oamenii de afaceri, care s-au plâns că măsura este excesivă și că împreună cu celelalte majorări de taxe ale guvernului socialist al lui Hollande va afecta investițiile și va duce la un exod al firmelor. Laurence Parisot, președinta Medef, cea mai puternică organizație patronală din Franța, a declarat că obligarea companiilor să plătească 75% este o decizie „ciudată“ luată împotriva antreprenorilor. Președintele a declarat că vor fi consultați mai întâi acționarii cu privire la plata taxei, iar măsura va fi impusă timp de doi ani.