Guvernul interimar al Italiei a anunțat că va plăti în următoarele 12 luni cele 40 miliarde euro pe care statul le datorează companiilor private și că va respecta limita de deficit bugetar de 3% din PIB cerută în Uniunea Europeană, scrie agenția Thomson Reuters. Companiile italiene, care au dificultăți în a se finanța de la bănci, se plâng de mult timp de numărul mare de facturi neplătite de administrația publică a Italiei. Mario Monti (foto), care conduce în continuare guvernul interimar după rezultatul neconcludent al alegerilor parlamentare din luna februarie, a afirmat că situația privind restanțele la plată ale statului a devenit inacceptabilă, iar cabinetul său a aprobat un decret prin care își va plăti datoriile către companii. Premierul italian a discutat despre această măsură și cu reprezentanții Comisiei Europene, care sunt îngrijorați de impactul pe care îl va avea decretul asupra deficitului bugetar și al datoriei publice. Luna trecută, guvernul italian a revizuit în creștere ținta de deficit bugetar pentru anul în curs, de la 1,8% din PIB inițial la 2,9% din PIB în prezent.

Germania, Spania, Italia și Franța au reformat legislațiile privind falimentul, în încercarea de a crește numărul companiilor care supraviețuiesc procedurii și continuă să ofere locuri de muncă, statele europene împrumutând elemente ale capitolului 11 din legea falimentului din SUA. Tot mai multe firme și companii din Europa cer protecția falimentului, numărul mare de cazuri expunând neajunsurile legislației de pe continent, potrivit Wall Street Journal (WSJ). Doar în Italia s-au închis anul trecut 100.000 de companii. Marea majoritate a cazurilor de faliment din Europa de Vest se termină prin lichidare și nu cu supraviețuirea firmei și reluarea activității. Însă în ultimul an, Franța, Germania, Spania și Italia și-au revizuit legile falimentului astfel încât să poată salva de la lichidare tot mai multe companii și locurile de muncă pe care acestea le oferă. Cele patru guverne au împrumutat mai multe elemente ale capitolului 11 din legea falimentului din SUA, precum acordarea de finanțare unei companii aflate în insolvență în vederea restructurării, forțarea creditorilor reticenți la restructurarea datoriilor sau posibilitatea de a preschimba datoriile în capital, care face posibilă intrarea a noi investitori.