Noul ministru al mediului din Polonia, Maciej Grabowski, consideră că legislația privind explorarea gazelor de șist ar trebui să fie prioritară pentru ministerul său, alături de problemele legate de managementul deșeurilor și al apei, scrie The Warsaw Business Journal. O versiune actualizată a proiectului de lege referitor la explorarea și exploatarea gazelor de șist ar trebui trimisă guvernului până la sfârșitul anului, a spus Grabowski. „Am vrea să avem o lege care să faciliteze investițiile în gaze de șist și care să limiteze riscurile pentru investitori. Vrem ca legea să intre în vigoare cât de curând posibil”, a menționat ministrul. El a precizat că regulile privind taxarea pentru extragerea gazelor de șist vor fi incluse în altă lege, pregătită de ministerul de finanțe.

Grecia ar trebui să renunțe la 555 de reglementări depășite impuse companiilor, întrucât acestea limitează dezvoltarea economiei și reduc competitivitatea, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citat de cotidianul The Guardian. Reglementările care ar trebui înlăturate afectează creșterea în retail, industria de procesare a alimentelor, materiale de construcții și turism. Printre acestea se numără reguli excesive privind campaniile de discounturi și stabilirea termenului de valabilitate al produselor. Comerțul și industria de procesare a alimentelor, reprezentând în prezent peste o cincime din PIB al Greciei, ar genera o activitate economică suplimentară de 5,2 miliarde de euro, dacă guvernul de la Atena ar implementa recomandarea OCDE, se arată în raportul organizației internaționale. În prezent, magazinele trebuie să obțină avize pentru promoții, iar termenele de valabilitate ale produselor alimentare sunt stabilite de autorități.

Doi miniștri francezi au cerut grupului auto PSA Peugeot Citroën să-și reconsidere intenția de a constitui provizioane de 21 de milioane de euro pentru plata pensiei directorului general, Philippe Varin, care urmează să părăsească postul în 2014, potrivit Financial Times. Ministrul industriei, Arnaud Montebourg, și cel al finanțelor, Pierre Moscovici, au transmis companiei auto că trebuie să-și reanalizeze planurile, după ce sindicatele au cerut șefului companiei să renunțe cel puțin la o parte din pensia anuală, de 310.000 de euro. Varin va renunța la postul de șef al Peugeot în 2014, cu trei ani înainte de încheierea contractului, urmând să fie înlocuit de Carlos Tavares, fost director operațional executiv (COO) la Renault. Grupul auto se confruntă cu probleme financiare în contextul dependenței de vânzările de pe piața europeană, aflată în declin în ultimii ani. Parte a unui program de restructurare, Peugeot desființează peste 10.000 de locuri de muncă și a propus intrarea în acționariat a statului francez și a producătorului auto chinez Dongfeng Motor.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.11.2013