Banca austriacă Raiffeisen Bank International (RBI) a injectat capital de 75 mil. dolari (55 mil. euro) în subsidiara sa din Ungaria la sfârșitul anului trecut, se arată în prospectul băncii de vânzare a unui pachet de acțiuni în valoare de 3,8 mld. dolari, arată publicația Portfolio.hu. La începutul lunii, presa ungară scria că banca locală Szechenyi, controlată de un aliat al premierului Viktor Orban și la care statul maghiar deține 49%, ar putea cumpăra subsidiara cu suma de 1 euro. Heinz Wiedner, CEO-ul Raiffeisen Ungaria, a declarat că banca nu va avea profit în acest an, dar că intenționează să revină pe plus până în 2016. Ioana Tudor
Președintele Barack Obama va majora salariul minim la 10,1 dolari pe oră pentru personalul de curățenie, constructori, spălători de vase și alți muncitori care vor fi angajați în viitor de guvernul federal, inițiativă care va fi anunțată în discursul de marți privind starea națiunii. Obama va emite un ordin executiv referitor la muncitorii contractori, de care vor beneficia mai multe sute de mii de americani, și va reitera un apel la adresa congresmenilor reticenți față de majorarea salariului minim pentru toți americanii, relatează Bloomberg. „Nimeni care lucrează full-time nu trebuie să trăiască în sărăcie. Credem că un salariu de 10,1 dolari pe oră le va permite acest lucru“, a declarat Denis McDonough, șeful de cabinet al președintelui. Potrivit Bloomberg, președintele SUA pune în aplicare angajamentul asumat pe 14 ianuarie, de a face din 2014 „un an al acțiunii“, folosindu-se de puterea sa executivă. „Nu vom aștepta doar legislativul. Am un stilou și am un telefon“, a spus Obama, angajându-se că se va folosi de amândouă pentru a-și impune voința în Congres. Anca Dumitrescu
Profitul net al Ford Motor a crescut anul trecut cu 26,3%, la 7,2 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au avansat cu 10%, la 146,9 miliarde de dolari, susținute de creșterea vânzărilor și a cotei de piață în Statele Unite, relatează Automotive News. În trimestrul patru, profitul aproape s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, la 3 miliarde de dolari. Veniturile au urcat cu 4%, la 36,3 miliarde de dolari. Rezultatele din trimestrul al patrulea au fost susținute de efectul favorabil al unor câștiguri excepționale din taxe, de 2,1 miliarde de euro. Este al 18-lea trimestru profitabil consecutiv realizat de Ford. „Anul 2013 a fost extraordinar, demonstrând că planul One Ford continuă să genereze rezultate și dezvoltare profitabilă. Suntem bine poziționați, pentru ca și 2014 să aducă rezultate solide“, a declarat directorul general al Ford, Alan Mulally. Ford a vândul anul trecut 2,48 milioane de vehicule pe piața americană, în creștere cu 11% față de 2012, iar cota de piață a urcat de la 15,5% la 15,9%. Anca Dumitrescu
Prețurile obligațiunilor Ucrainei au înregistrat marți cea mai mare creștere din ultima lună, după ce premierul Mikola Azarov și-a prezentat demisia pentru a pune capăt protestelor de stradă din ultimele două luni, care săptămâna trecută s-au soldat cu victime, transmite Bloomberg. Randamentul obligațiunilor în dolari cu maturitate în iunie a scăzut cu 2,52 puncte procentuale, la 10,19%, în timp ce randamentul titlurilor cu scadența în 2023 a coborât cu 0,62 puncte, la 9,02%. Ambele randamente au înregistrat cel mai mare declin de după 17 decembrie, ziua în care Ucraina a obținut un împrumut de 15 miliarde de dolari din partea Rusiei, care a temperat temerile că Ucraina ar putea intra în default. Azarov și-a înaintat demisia „pentru a crea posibilități suplimentare de compromis, în scopul rezolvării pașnice a conflictului“, potrivit unui comunicat al guvernului. Anca Dumitrescu
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.01.2014