Leif Johansson, președintele constructorului de camioane Volvo, a anunțat că se va retrage din funcția pe care a ocupat-o timp de 14 ani, scrie Financial Times. Retragerea este plănuită pentru vara lui 2011, moment în care Johansson va sărbatori împlinirea a 60 de ani. Volvo ocupă locul secund în topul celor mai mari producători europeni de camioane, fiind surclasat de Daimler. Alexandra Naghiu
Economia Japoniei a crescut în perioada iulie-septembrie mai mult decât se estimase datorită cheltuielilor mai mari ale companiilor, scrie BBC News. Rata de creștere a fost de 4,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, comparativ cu estimarea de 3,9%. În noiembrie guvernul a aprobat un pachet de măsuri stimulative în valoare de 61 mld. dolari (46 mld. euro). Alexandra Naghiu
Investițiile străine directe în țările în curs de dezvoltare au crescut cu 17% în acest an, la 416 miliarde de dolari, sub nivelul de 587 de miliarde de dolari din 2008, anul declanșării crizei mondiale, potrivit estimărilor a aproape 200 de directori de multinaționale, consultați de o divizie a Băncii Mondiale. Marius Oncu
Fitch Ratings a retrogradat cu trei trepte ratingul Irlandei pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală de la nivelul “AĂ” la “BBBĂ”, cu perspectivă stabilă, în timp ce calificativul pentru creditele pe termen scurt în valută a fost revizuit de la “F1” la “F2”. Anca Dumitrescu
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat două jocuri video educative gratuite, “Economia” și “Inflation Island”, în care utilizatorii pot lua virtual, printre altele, decizii referitoare la dobânda de politică monetară a instituției financiare. Bogdan Cojocaru
Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană (UE) sunt de acord cu prelungirea termenelor de rambursare a împrumutului primit de Grecia, a declarat comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn. Bogdan Cojocaru