Grupul DuPont va cumpăra Danisco, cel mai mare producător de ingrediente alimentare din lume, pentru 5,8 miliarde de dolari (4,46 miliarde de euro), scrie Bloomberg. Prețul de achiziție pe acțiune este de 665 de coroane daneze (89,2 euro), cu 25% mai mult față de prețul de pe bursă, de 530 de coroane (71,1 euro). Andreea Livădariu
Statul comunist Laos urmează să își inaugureze astăzi bursa de valori, în speranța că va atrage capital pentru cele mai mari companii ale sale și pentru a-și stimula economia, una dintre cele mai sărace din lume, scrie The Guardian. Pentru început vor fi listate doar două companii de stat. Andreea Livădariu
Excedentul comercial al Chinei a scăzut în decembrie la 13,1 mld. dolari (10,08 mld. euro), de la 22,9 mld. dolari (17,6 mld. euro) în noiembrie, scrie AFP. Exporturile și importurile au crescut cu 17,9%, respectiv 25,6% în decembrie față de aceeași perioadă a anului precedent. Andreea Livădariu
Guvernul elvețian va organiza o întâlnire cu
reprezentanții-cheie ai industriilor bancare, auto și turism,
pentru a discuta despre efectele aprecierii francului elvețian,
scrie The Wall Street Journal. Din decembrie 2009, euro a pierdut
17% în fața monedei elvețiene, fiind cotat în prezent la 1,2498
franci.
Andreea Livădariu
Argentina începe anul cu o criză de lichidități, deficitul de numerar afectând populația și forțând unele bănci să limiteze retragerile, scrie The Wall Street Journal. Criticii spun că această situație a fost posibilă din vina băncii centrale și din cauza inflației. Andreea Livădariu
Banca centrală a SUA (Fed) ar putea lansa noi teste de stres
pentru bănci. Fed ar putea examina date furnizate de 19 grupuri,
printre care Goldman Sachs, JPMorgan Chase și Bank of America,
pentru a evalua cum vor rezista acestea unor noi șocuri economice
și financiare.
Bogdan Cojocaru
Vânzările de autoturisme din China, cea mai
mare piață auto din lume, au crescut cu 33,2% anul trecut, la
nivelul record de 13,8 milioane de unități, potrivit datelor
Asociației Chineze a Producătorilor de Automobile. China este cea
mai mare piață auto din lume/. Bogdan Cojocaru
Grupul BP va fi afectat sever de reducerea producției în Alaska,
în urma descoperirii unor scurgeri la un oleoduct care traversează
regiunea, potrivit Wall Street Journal. Bogdan Cojocaru