Europa de Est
Tensiunile dintre guvernul ungar și banca centrală a țării s-au redus, au declarat doi noi membri ai conducerii băncii, potrivit Budapest Business Journal. Relația dintre guvern și bancă devenise tensionată după ce partidul Fidesz a câștigat o majoritate de două treimi în Parlament. Cătălina Apostoiu
Bulgaria a înregistrat al patrulea cel mai rapid ritm de creștere a vânzărilor de automobile noi din Uniunea Europeană în primele patru luni ale acestui an, scrie Sofia Echo. Vânzările au crescut în această
perioadă cu 26,2%, până la 5.750 de unități.
Cătălina Apostoiu
Deciziiile strategice ale guvernelor pot asigura succesul în atragerea de fonduri private de investiții, însă acestea trebuie să se adapteze la noile condiții post-criză, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale privitor la parteneriatele public-private din Europa de Est și Asia Centrală, scrie Sofia Echo. Cătălina Apostoiu
Bursa din Sofia a înregistrat cele mai bune performanțe din Europa de Sud-Est de la începutul acestui an, potrivit unui clasament FT citat de Sofia News Agency. Cel mai bun performer al regiunii este Bulgaria, cu o creștere de 29% în dolari și 22% în monedă locală. Cătălina Apostoiu
Numărul angajaților din Ungaria a crescut cu 21.800, până la 2,66 milioane în luna martie față de februarie, scrie Portfolio.hu. Salariile brute ale angajaților permanenți au scăzut cu 1,4% în aceeași lună față de anul trecut, în timp ce salariile nete au avansat cu 1,7%. Cătălina Apostoiu
Internațional
Egiptul încearcă să obțină până la 4 mld. dolari de la Fondul Monetar Internațional pentru a-și putea acoperi deficitul uriaș din finanțele publice rezultat în urma haosului economic creat după îndepărtarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak, scrie Financial Times. Cătălina Apostoiu
Statele Unite l-ar putea propune pe David Lipton, consilier la Casa Albă, pentru preluarea poziției de director general adjunct în cadrul Fondului Monetar Internațional de la John Lipsky, potrivit agenției de presă Thomson Reuters. Cătălina Apostoiu
Cukurova Holding, compania turcă ce încearcă să-și păstreze controlul asupra Turkcell Iletisim Hizmetleri, cel mai mare operator de telefonie mobilă al țării, ar putea vinde mai multe active pentru a plătit taxe și amenzi în valoare de 1,7 mld. lire turcești (760 mil. euro), scrie Bloomberg. Cătălina Apostoiu
Companiile americane se grăbesc să se împrumute pe fondul temerilor că ratele dobânzilor ar putea crește odată ce banca centrală americană va pune capăt sprijinului acordat piețelor financiare luna viitoare, scrie The Wall Street Journal. Cătălina Apostoiu
Fiat va încerca să extindă o linie de credit până la 1,5 mld. euro după ce și-a majorat participația deținută în cadrul Chrysler, scrie Bloomberg. Fiat va începe negocierile cu băncile după încheierea achiziției a încă 16% din Chrysler pentru 1,2 mld. $ (840 mil. euro). Cătălina Apostoiu
Autoritățile britanice din domeniul concurenței vor investiga cele mai mari patru companii de audit din lume, după ce au descoperit dovezi privind practici antitrust ale acestora. Companiile verificate, KPMG, Ernst&Young, Deloitte și PricewaterhouseCoopers, verifică datele financiare ale celor mai mari companii la nivel mondial. Anca Dumitrescu
Japonia s-a angajat să-și urmărească în continuare obiectivul de stabilizare a centralei nucleare afectate în decurs de șase luni, deși a admis că daunele suferite de reactoarele centralei ar putea fi mai severe decât s-a estimat anterior, scrie The New York Times. Cătălina Apostoiu
Politic
Ministrul economiei al consiliului de conducere al rebelilor libieni a cerut comunității internaționale să-și intensifice eforturile de a oferi acces la fondurile promise, scrie Bloomberg. Rebelii au nevoie de banii respectivi pentru a susține economia în zonele pe care le controlează. Cătălina Apostoiu
Președintele rus Dmitri Medvedev a cerut Ucrainei să aleagă între integrarea în Uniunea Europeană și structurile economice legate de Moscova, apreciind că fosta republică sovietică nu poate “sta între două luntre” în același timp, scrie AFP. Valentin Vidu
Rusia nu va aproba o rezoluție a ONU care să permită recursul la forță în Siria, argumentând că în Libia coaliția occidentală nu respectă deciziile Consiliului de Securitate, scrie AFP. Iuliana Enache
Armata egipteană, care asigură conducerea țării, a dezmințit informațiile potrivit cărora intenționează să-i acorde o amnistie fostului președinte Hosni Mubarak
în cazul în care acesta prezintă scuze poporului
egiptean și își predă averea, relatează AFP.
Alexandra Fusoi