Europa de Est v


Guvernul ceh intenționează să elimine impozitul de 15% pe veniturile din dividende și acțiuni pe care proprietarii de companii îl plătesc suplimentar, peste impozitul pe profit, scrie Bloomberg. Măsura face parte dintr-o reformă a sistemului fiscal ce urmează să intre în vigoare în 2013. Alexandru Matei


Veniturile Volkswagen, cel mai mare prducător auto european, au crescut la 40,3 mld. euro în trimestrul doi, în timp ce profitul a avansat de mai mult de trei ori ca urmare a cererii mari de pe piețele emergente, scrie The Wall Street Journal. Profitul net a urcat la 4,67 mld. euro, de la 1,25 mld. euro cu un an în urmă. Alexandru Matei


Compania cehă de investiții PPF a confirmat achiziția unui grup agricol rus ce are terenuri cu o suprafață de 164.000 de hectare, scrie Czechposition. Aceasta este prima achiziție făcută de PPF, companie deținută de cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, în sectorul agricol din Rusia. Alexandru Matei


Polonia ar putea obține 2 mld. zloți (500 mil. euro) din vânzarea pachetului pe care îl deține în cadrul companiei Real Estate Holding Group, scrie Warsaw Business Journal. Vânzarea ar putea avea loc prin intermediul unei oferte publice. Alexandru Matei


Internațional


Compania auto americană General Motors nu intenționează să își vândă divizia europeană Opel, a declarat directorul executiv al grupului Daniel Akerson, scrie International Herald Tribune. GM ajunsese în 2009 la un acord să vândă Opel către un consorțiu condus de compania canadiană Magna, dar acesta a fost anulat de boardul constructorului american. Alexandru Matei


36% dintre londonezi intenționează să își închirieze locuințele sau camerele nelocuite pe perioada Jocurilor Olimpice de anul viitor, scrie The Telegraph. Conform estimărilor, londonezii ar putea câștiga de pe urma închirierilor din timpul evenimentului peste 300 mil. lire sterline (340 mil. euro). Alexandru Matei


Profiturile companiilor industriale din China au crescut cu 28,7% în prima jumătate a anului, până la 2.400 mld. yuani (257 mld. euro) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor biroului de statistică al Chinei, scrie Bloomberg. Alexandru Matei


Compania belgiană Ageas va plăti 220 mil. dolari (152 mil. euro) pentru o participație de 31% din Aksigorta, una dintre cele mai mari companii de asigurări nonviață din Turcia, scrie Hurriyet. Alexandru Matei


Rezultate financiare


Danone, cel mai mare producător de iaurturi din lume, a raportat un profit net de 861 mil. euro în primul semestru, față de 838 mil. euro în aceeași perioadă a anului trecut, scrie Bloomberg. Alexandru Matei


Banca elvețiană Credit Suisse intenționează să își reducă cu 2.000 numărul angajaților după ce profitul pe trimestrul doi a scăzut cu 52%, scrie Bloomberg. Profitul net al băncii a scăzut la 768 mil. franci elvețieni (662 mil. euro). Cei 2.000 de angajați care vor fi concediați reprezintă 4% din totalul angajaților băncii. Alexandru Matei


Câștigurile conglomeratului german Siemens din operațiuni continue au scăzut cu 47%, până la 763 mil. euro în trimestrul trei fiscal, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Profitul a fost afectat de rezultatele slabe ale diviziei medicale. Alexandru Matei


Compania petrolieră Shell a raportat un profit în creștere cu 77% în trimestrul doi datorită majorării prețului petrolului, scrie BBC News. Câștigurile au avansat la 8 mld. dolari (5,5 mld. euro), de la 4,5 mld. dolari în aceeași perioadă a anului trecut. Compania rivală BP a anunțat un profit de 5,3 mld. dolari. Alexandru Matei