Rata șomajului din SUA a înregistrat o scădere până la 8,9% în februarie, de la 9% în luna anterioară, scrie BBC News. Aceasta este a treia lună consecutivă în care șomajul s-a aflat în scădere, nivelul din februarie situându-se aproape de un minim pe doi ani.

Directorul executiv al băncii elvețiene UBS va renunța la bonus pentru al doilea an consecutiv pe fondul prețului în scădere al acțiunilor băncii, scrie BBC News. Salariul de bază al lui Oswald Gruebel va rămâne neschimbat, la 3 mil. franci elvețieni.

HSBC, cea mai mare bancă a Marii Britanii, ia în calcul mutarea sediului său din Londra în Hong Kong din cauza taxelor mari, potrivit The Telegraph. Banca a negat însă că intenționează să facă o astfel de mutare.

China își va majora bugetul apărării în 2011, pe fondul temerilor din regiune că puterea sa militară este în creștere, potrivit BBC News. Cheltuielile vor crește cu 12,7%, până la 91,5 mld. $, au anunțat oficialii chinezi.