Premierul Rusiei Dimitri Medvedev și președintele Bulgariei Rosen Plevneliev au discutat ieri despre implementarea proiectului centralei nucleare bulgare Belene cu participarea Rusiei, scrie Ria Novosti. “Discuțiile au avut loc în cadrul unei întâlniri informale cu președintele Bulgariei, țară în care proiectele nucleare sunt subiectul unor controverse. Discuțiile continuă și noi suntem încă interesați de proiect”, a spus Arkady Dvorkovici, vicepremierul Rusiei. GERB, partidul de guvernământ din Bulgaria, a oprit proiectul Belene în luna martie, declarându-l nefezabil. Partidul bulgar socialist, care vrea construirea centralei Belene, a făcut o petiție pentru organizarea unui referendum cu privire la proiectul ruso-bulgar. Referendumul va avea loc anul viitor pe 27 ianuarie. Compania rusă Atomstroyexport, subsidiară a grupului de stat Rosatom, care urma să construiască centrala, a cerut compensații de un miliard de euro pentru anularea proiectului de la Belene.

Estonia va avea surplus de energie în următorii 10 ani, în vreme ce vecinii din zona baltică nu pot decât visa la independența energetică și prețuri mai scăzute la energie, scrie Bloomberg. Estonia, cea mai nordică dintre țările baltice, va produce net 2.042 MW în această iarnă, mai mult decât suficient pentru a-și acoperi cererea internă, chiar și când temperaturile medii săptămânale scad sub -17 grade Celsius. “Consumul în Estonia în perioada de vârf ar putea atinge 1.640 MW, sau peste 1.700 MW într-o iarnă deosebit de friguroasă”, iar cererea ar urma să crească până la 2.000 MW în 2022, arată estimările operatorului rețelei naționale de electricitate. Vecinii din Lituania suferă însă de un deficit de energie și și-au acoperit din importuri 75% din consum în al doilea trimestru. Din cauza dependenței de importuri, Lituania plătește 40,29 euro pe MWh, cel mai ridicat preț de pe bursa de energie Nord Pool Spot din Oslo, față de 37,87 euro pe MWh pentru Estonia și 34,32 euro pe MWh pentru țările scandinave.

Turcia a obținut luni un rating recomandat investițiilor pentru prima dată după 1994 după ce Fitch Ratings i-a îmbunătățit calificativul cu o treaptă, la nivelul BBB-, cu perspectivă stabilă, datorită reducerii riscurilor economice și a datoriilor, transmite Bloomberg. Randamentul obligațiunilor Turciei pe termen de doi ani a scăzut cu 0,19 puncte procentuale, cel mai mult din ianuarie, la 6,86%, minimul ultimilor șapte ani. Îmbunătățirea ratingului “reflectă reducerea riscurilor macrofinanciare, economia evoluând către o aterizare lină. Economia Turciei este pe cale să revină la o creștere sustenabilă”, a declarat Ed Parker, director general la Fitch. Deficitul de cont curent al Turciei a scăzut în octombrie pentru a zecea lună consecutiv, la cel mai redus nivel după 2009, exporturile în Orientul Mijlociu compensând livrările mai mici în Europa. Guvernul condus de premierul Recep Tayyip Erdogan a redus datoria publică de la 74% din PIB în 2004 la 39% din PIB anul trecut.