Costurile cu care Ungaria se finanțează de pe piețele internaționale au scăzut săptămâna aceasta la cel mai redus nivel din septembrie 2005, în condițiile în care banca centrală a redus în martie dobânda de politică monetară la minimul record de 5%, scrie Bloomberg. Ședința din martie a fost prima în care Consiliul Monetar a fost condus de noul președinte al băncii centrale, fostul ministru al economiei Gyorgy Matolcsy (foto). El este arhitectul măsurilor neortodoxe prin care guvernul încearcă să stimuleze economia, precum suprataxarea băncilor și a sectoarelor economice dominate de companiile străine și naționalizarea fondurilor private de pensii. Randamentul mediu al obligațiunilor guvernamentale ungare cu scadența la zece ani s-a situat miercuri la 5,78%, minimul de după septembrie 2008.
Trei companii străine, din Franța, Canada și Australia, vor concura în etapa finală a licitației pentru selectarea contractorului care va construi o nouă uzină de zinc în orașul bulgăresc Kardzhali, scrie Novinite. Companiile sunt Onet, din Franța, SNC Lavalin, din Canada, și Ausenco, din Australia. Ofertele de construcție urmează a fi discutate cu investitorul, compania bulgară Harmony 2012. În septembrie 2012, Harmony a cumpărat o parte din activele celui mai mare producător bulgar de metale neferoase, Lead and Zinc Complex, aflat în faliment, cu 8,6 milioane de leva (4,4 milioane euro). Proprietarul anterior, Valentin Zahariev, nu a mai putut plăti datoriile complexului și salariile angajaților.
Premierul polonez Donald Tusk (foto) efectuează o vizită oficială în Nigeria însoțit de un grup de oameni de afaceri din Polonia pentru a impulsiona relațiile comerciale dintre cele două țări, scrie Warsaw Business Journal. Printre însoțitori figurează reprezentanți ai mai multor companii de stat precum PKN Orlen și Grupa Lotos, cu activități în domeniul petrolier, și Bumar, cu operațiuni în industria de apărare. Echipa poloneză cuprinde, de asemenea, reprezentanți ai unor companii private precum producătorul de autobuze Solaris Bus & Coach și ai grupurilor de investiții Krezus și Kulczyk Holding. În 2012, exporturile poloneze către Nigeria s-au cifrat la 74,7 milioane de euro, echivalentul a doar 0,005% din total. Importurile din Nigeria s-au situat la 14,6 milioane euro, sau 0,001% din total.