Producția industrială a Ungariei a crescut cu 0,9% în februarie față de luna anterioară, comparativ cu o creștere de 15,3% în ianuarie, conform Portfolio.hu. Față de aceeași lună a anului trecut, producția a avansat cu 14,3%. Pe primele două luni ale anului, creșterea producției s-a ridicat la 13,8%.
Moscova ar putea face o ofertă avantajoasă Ucrainei dacă aceasta va decide să se retragă din cadrul negocierilor pentru semnarea unui acord de comerț liber cu UE și se va alătura uniunii vamale dintre Belarus, Kazahstan și Rusia, scrie KyivPost. Oficialii ruși au arătat că Ucraina ar putea beneficia în acest caz de un discount uriaș la prețurile de import al gazelor naturale.Gigantul chinez din domeniul energiei Dongfang Electric a încheiat un acord de construcție a unei noi centrale termice în Bosnia, scrie Financial Times. Proiectul, ce se va întinde pe trei ani, necesită investiții de peste 500 mil. euro.
Bulgarii au evitat plata unor taxe în valoare de până la 5 mld. leva (2,5 mld. euro) în ultimii doi ani, potrivit unui raport al Agenției Naționale de Venituri pe 2010, citat de Sofia News Agency.
Polonia ar putea liberaliza prețurile la gaze naturale cel mai devreme în 2-3 ani și numai pentru firme, a declarat șeful departamentului de petrol și gaze din cadrul Ministerului polonez al Economiei, citat de agenția de presă Thomson Reuters.
Ungaria va folosi aproape un sfert din stocurile de 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale ale statului pentru a reduce impactul creșterii prețului de import asupra sistemului centralizat de încălzire și furnizorilor de utilități.