Premierul ungar Viktor Orban a anunțat o reducere “record” a datoriei de stat până la 77% din PIB de la aproximativ 81%, spunând că acesta este un pas important în atingerea unui raport datorie/PIB de sub 50%, potrivit Portfolio.hu.
Jan Kulczyk, cel mai bogat polonez, nu mai intenționează să participe la cursa pentru preluarea SPEC, distribuitorul de energie termică din Varșovia, potrivit Warsaw Business Journal. Pe lista candidaților rămân astfel numai compania franceză Dalkia și fondul de investiții central-european Penta Investments.
Orlen Deutschland, subsidiară a companiei petroliere poloneze PKN Orlen, intenționează să achiziționeze încă 200-250 de benzinării din Germania, relatează Warsaw Business Journal. Potrivit CEO-ului companiei, grupul vrea să se extindă de la 574 la 750 de stații în decurs de cinci ani.
Magnatul media polonez Zygmunt Solorz-Zak se află în discuții exclusive de achiziționare a celui de-al doilea mare operator de telefonie mobilă al Poloniei, Polkomtel, scrie agenția de presă Thomson Reuters.
Piața imobiliară a Bulgariei se situează pe poziția a șasea în lume din punctul de vedere al scăderii prețurilor la proprietăți în primul trimestru al acestui an, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Knight Frank, scrie Sofia News Agency. Prețurile au scăzut cu aproape 6%.
Autoritățile europene antitrust au amendat TPSA, cel mai mare operator telecom din Polonia, deținut de grupul France Telecom, cu 127 mil. euro pentru blocarea accesului rivalilor la propria rețea. Valoarea amenzii reprezintă 3,24% din cifra de afaceri de anul trecut a TPSA, de 3,9 mld. euro.